Campionatul Național de Drift modifică traseele STB timp de 5 zile
Compania STB este nevoită să modifice trei trasee din cauză că circulația rutieră va fi restricționată pe Bulevardul Națiunile Unite, între Strada B. P. Hașdeu și Bulevardul Libertății, precum și pe Bulevardul Libertății, între Splaiul Independenței și Calea 13 Septembrie (în zona Piața Francofoniei). Campionatul Național de Drift se desfășoară în zona centrală a Capitalei.
Astfel, Linia 63 va circula conform traseului său obișnuit între terminalul „Master” și intersecția Calea 13 Septembrie/Bd. Libertății (Piața Francofoniei). Ulterior, traseul va fi deviat în ambele sensuri pe Bd. Libertății, cu întoarcere în rondul Piața Regina Maria.
Linia 385 va opera pe traseul obișnuit între terminalul „Valea Oltului” și intersecția Calea 13 Septembrie/Str. Izvor (Piața Arsenalului). De acolo, autobuzele vor circula pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Izvor, Str. B.P. Hașdeu, Splaiul Independenței, revenind apoi la traseul de bază până la terminalul „Piața Sf. Vineri”.
Linia de noapte N101 va funcționa pe traseul său obișnuit în nopțile de 4/5, 5/6, 6/7, 7/8, și 8/9 septembrie 2024, între terminalul „Valea Oltului” și intersecția Calea 13 Septembrie/Bd. Libertății (Piața Francofoniei). Traseul va fi modificat în ambele sensuri pe Bd. Libertății, Bd. Regina Maria, până la Piața Unirii.
Liniile 103 și N 109 vor circula pe trasee modificate
Liniile 103 și N109 vor circula temporar pe trasee modificate din cauza lucrărilor de asfaltare pe Drumul între Tarlale. Modificările vor fi în vigoare începând de sâmbătă, 31 august, până la finalizarea lucrărilor.
Pentru linia 103, pe sensul către „Pantelimon”, autobuzele vor circula pe traseul: terminal „Isovolta”, Drumul între Tarlale, întoarcere la rondul de la intersecția Bd. Theodor Pallady/Str. Uzinei, Drumul între Tarlale, Șos. Industriilor, Șos. Dudești-Pantelimon, Șos. Gării Cățelu, Șos. Pantelimon, terminal „Pantelimon”. Sensul opus rămâne nemodificat.
Linia de noapte N109 va circula astfel:
– Pe sensul către „Republica”: „Piața Unirii 2”, Bd. Ion Constantin Brătianu, Bd. Corneliu Coposu, Calea Călărași, Bd. Basarabia, terminal „Republica”;
– Pe sensul către „Piața Unirii 2”: „Republica”, Bd. Basarabia, Calea Călărași, Bd. Corneliu Coposu, Str. Halelor, Aleea III, Aleea II, terminal „Piața Unirii 2”.
Începând de sâmbătă, 31 august 2024, autobuzele liniei metropolitane 443B vor efectua opriri suplimentare pe DJ 101B, în noile stații „Liceul Periș”, situate pe ambele sensuri, între stațiile „Patrana” și „Gara Periș”. Linia 443B leagă Piața Presei de Periș Sat.
De asemenea, din cauza lucrărilor de lărgire la patru benzi a DN1A, începând de luni, 2 septembrie 2024, linia metropolitană 436 va circula pe un traseu modificat pe sensul către terminalul „Oraș Buftea”.