Campionul Hagi nu se află în Top 3 al celor mai bogați patroni din fotbal. Rezultatele din fotbal nu sunt dictate numai de bani, astfel că Gheorghe Hagi, proprietarul campioanei Viitorul Constanța, nu se află în Top 3 al celor mai bogați patroni din fotbal.
Proprietarul campioanei Viitorul Constanța este fostul jucător Gheorghe Hagi. El ocupă locul 274 în Top 300 Capital, cu o avere estimată la 21-22 milioane de euro, acumulată din fotbal și turism.
FCSB, echipa de pe locul 2, îl are ca proprietar pe George Becali (locul 9 în clasamentul celor mai bogați români), cu o avere de 270-300 milioane de euro, provenită din imobiliare și fotbal. „Latifundiarul din Pipera” a făcut o treime din pedeapsa de trei ani și șase luni de închisoare la care a fost condamnat în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării, fiind eliberat condiționat în aprilie 2015.
Omul de afaceri Ionuț Negoiță, cu activități în imobiliare, sport, hoteluri, deține formația Dinamo, clasată pe locul 3. Negoiță are o avere estimată la 100-105 milioane de euro, situându-se pe poziția 44 în topul celor mai bogați români.
La CFR Cluj (locul 4 la finalul campionatului) patron este Marian Băgăcean, contabil de meserie, care nu apare în Top 300. Suporterii alb-vișiniilor așteaptă însă, potrivit unor informații apărute în presă, revenirea fostului proprietar, Arpad Paskany. Acesta se află pe locul 186 în topul celor mai bogați români, cu o avere de 30-33 milioane de euro, acumulată din construcții, imobiliare și media.
Mihai Rotaru, patronul de la CSU Craiova (locul 5 în campionat) nu apare printre cei mai bogați 300 de români.
Patronul echipei de pe locul 6 (Astra Giurgiu) ocupă locul 3 în clasamentul bogației. Ioan Niculae controlează o avere de 600-700 milioane de euro, provenită din agricultură, industria chimică, fotbal. În aprilie 2015, Niculae a fost condamnat la doi ani și șase luni închisoare în dosarul „Mită la PSD”. El a fost eliberat în iulie 2016.
Dintre proprietarii echipelor care nu au jucat în play-off, singura figură prezentă în Top 300 Capital este Valeriu Iftimie (FC Botoșani, locul 4 în play-out). Iftimie se află în clasamentul bogăției la două poziții deasupra lui Hagi, pe 274, cu o avere de 21-23 milioane de euro, provenită din echipamente de contorizare, lucrări edilitare, fotbal.
Un top al echipelor cu cei mai bogați patroni ar arăta astfel: 1. Astra, 2. FCSB, 3. Dinamo. Deci campioana Viitorul nu are loc pe acest „podium”.
Citiți și:
Hagi va da lovitura dacă Viitorul se califică în Liga Campionilor