Ce se întâmplă în creier dacă fumezi marijuana în fiecare zi

marijuana, canabis

SURSA FOTO: Dreamstime

Ce se întâmplă în creier dacă fumezi marijuana în fiecare zi. Consumul de marijuana este în creștere în rândul adulților în vârstă. Un studiu din 2020 a constatat că numărul americanilor cu vârsta de peste 65 de ani care fumează marijuana a crescut de două ori între 2015 și 2018.

3 din 10 consumatori de marijuana dezvoltă o dependență numită „tulburare de consum de canabis”

Un studiu din 2023 a constatat că și consumul excesiv de alcool și consumul de marijuana în rândul populației de peste 65 de ani au crescut cu 450% între 2015 și 2019. Aproape 3 din 10 consumatori de marijuana dezvoltă o dependență numită „tulburare de consum de canabis”.

De aceea, efectele asupra memoriei pe termen scurt și lung, cauzate de consumul de marijuana, continuă să suscite interesul cercetătorilor.

De fapt, conform unui studiu Northwestern Medicine din 2013, adolescenții care au fumat zilnic, marijuana, timp de trei ani, aveau o formă anormală a creierului.

Efectele consumului cronic de marijuana, observate și la doi ani după ce participanții au încetat să mai consume iarbă

Matthew Smith, autor principal și profesor în psihiatrie și științe comportamentale la Northwestern University Feinberg School of Medicine, a declarat că efectele consumului cronic de marijuana (dintre care unul era memorie de lucru slabă) au fost observate până la doi ani după ce participanții au încetat să mai consume iarbă, scrie Healthdigest.

Un studiu din 2022 publicat în revista Addiction a constatat efecte reziduale între consumul acut de canabis și învățare și memorie verbală slabă și consum mic până la moderat de marijuana cu funcționare executivă afectată (planificarea gândirii, gestionarea timpului și auto-monitorizare).

Marijuana are un efect imediat asupra creierului și corpului

Nu mai este un secret faptul că marijuana are un efect imediat asupra creierului și corpului. Acesta este unul dintre motivele pentru care susținătorii consumului de canabis apelează la iarbă pentru ameliorarea anxietății.

Dr. Sharon Levy, directorul Programului pentru consumul și dependența de substanțe pentru adolescenți de la Spitalul de Copii din Boston, a exploicat. Consumul de marijuana inundă creierul. Acesta are deja capacitatea de a produce proprii endocanabinoizi calmanți. Creierul e inundat cu substanța chimică a plantelor psihoactive – THC (tetrahidrocannabinol).

Cum afectează memoria substanțele chimice din marijuana

Cercetări referitoare la consumul constant de marijuana și efectul acesteia asupra memoriei sunt în curs. Totuși, faptul că acesta are un impact asupra memoriei pe termen scurt este destul de evident, potrivit Harvard Health.

Totul are de-a face cu modul în care diferiții compuși din marijuana afectează creierul.

Cannabidiolul (CBD) poate fi benefic pentru cei cu anxietate. Totuși, THC se poate atașa de anumiți receptori din creier responsabili de formarea memoriei. El poate perturba temporar semnalizarea neuronală.

Acesta este motivul pentru care oamenii care fumează iarbă ar putea manifesta o lipsă de interes pentru anumite lucruri sau pot avea dificultăți în a se concentra sau a înțelege ceva ce au învățat.

În ceea ce privește efectele consumului de marijuana asupra memoriei pe termen lung, cercetarea realizată de Matthew Smith este relevantă.

Chiar dacă tinerii adulți analizați s-au abținut de la consumul de canabis timp de aproximativ doi ani, când au fost testați pentru memoria pe termen lung au avut rezultate slabe, în comparație cu participanții care nu au consumat niciodată canabis.

Legătura între un singur fum de marijuana și „amintirile false”

Un alt studiu din 2019 publicat în jurnalul PNAS a găsit o legătură între un singur fum de marijuana și „amintiri false”. Amintirea a ceva care nu era acolo sau amintirea a ceva complet diferit decât cum s-a întâmplat.

”Toți suntem predispuși să avem amintiri false, independent de consumul de canabis. Cu toate acestea, susceptibilitatea pentru memorie falsă crește din cauza canabisului”, a explicat Johannes Ramaekers, autorul principal, profesor de psihofarmacologie la Universitatea Maastricht din Olanda.

Dr. Igor Grant, directorul Centrului de Cercetare a Canabisului Medicinal de la Universitatea din California, San Diego, a declarat că nu este complet sigur că marijuana are efecte negative asupra memoriei pe termen lung.

Potrivit Joannei Jacobus, profesor asociat de psihiatrie la Universitatea din California San Diego, ar putea exista diferențe biologice în creierul adolescenților care duce la o probabilitate mai mare ca aceștia să înceapă să fumeze marijuana.