Premierul canadian Justin Trudeau a declarat că experții canadieni consideră că toate vaccinurile ce vor fi administrate în Canada sunt sigure, inclusiv AstraZeneca. Declarațiile acestuia vin în contextul în care mai multe țări, precum Danemarca, Norvegia, Islanda și Olanda, iar cel mai recent Germania, Italia și Franța au suspendat vaccinarea cu acest ser.
Experţii canadieni în sănătate sunt siguri că toate vaccinurile anti-COVID-19 care sunt administrate în această ţară sunt sigure, inclusiv cel produs de AstraZeneca, a declarat luni prim-ministrul Justin Trudeau, citat de Reuters, conform Agerpres.
„Experţii noştri în sănătate… colectează date în mod continuu şi ne-au dat asigurări că toate vaccinurile administrate în Canada sunt sigure şi eficiente, inclusiv cel produs de AstraZeneca”, a declarat prim-ministrul Justin Trudeau într-o conferinţă de presă televizată, organizată în oraşul Montreal.
„Evident, urmărim ce se întâmplă cu un anumit lot în Europa. Putem să îi asigurăm pe toţi canadienii că niciuna dintre dozele noastre de vaccin AstraZeneca nu provine din acel lot”, a adăugat prim-ministrul Canadei.
Canada a autorizat vaccinul AstraZeneca luna trecută şi a comandat 20 de milioane de doze de la producătorul britanico-suedez. Autorităţile din Ottawa şi-au asigurat, de asemenea, 2 milioane de doze suplimentare în virtutea unui acord semnat cu Serum Institute of India, pe care se aşteaptă să le primească până la jumătatea lunii mai.
Justin Trudeau a făcut aceste declaraţii în cadrul unui eveniment la care a participat alături de Francois Legault, premierul provinciei francofone Quebec, care a spus că specialiştii de la Ministerul regional al Sănătăţii sunt de părere că vaccinul AstraZeneca nu prezintă riscuri pentru sănătatea persoanelor imunizate.
Mai multe țări au suspendat vaccinarea cu AstraZeneca
Amintim faptul că, de o săptămână, mai multe ţări au suspendat acest ser după detectarea unor grave probleme sangvine la anumite persoane vaccinate. Însă nimic nu indică o legătură de tip cauză-efect, iar reacţiile prompte ale autorităţilor sanitare din mai multe ţări i-au divizat pe profesioniştii din sectorul medical.
Austria a lansat această „mişcare” pe 8 martie, suspendând un lot de vaccinuri după moartea unei infirmiere care primise o doză de vaccin AstraZeneca. Femeia, în vârstă de 49 de ani, a murit din cauza unei coagulări sangvine deficitare. De atunci, alte ţări, inclusiv Italia, au suspendat loturi izolate.
Mai multe ţări din spaţiul scandinav – Danemarca, Norvegia, Islanda – au mers încă şi mai departe şi au suspendat toate vaccinurile AstraZeneca, fiind urmate, duminică, de Olanda.
Germania, Italia şi Franţa au devenit luni cele mai recente state care şi-au trecut numele pe lista ţărilor din Europa care au suspendat administrarea vaccinului AstraZeneca după raportarea unor afecţiuni în rândul persoanelor vaccinate.
Sursă foto: Dreamstime