Povestea Jefferson County a ajuns celebră în toată lumea, acesta fiind primul county (o subdiviziune a Statului Federal în SUA, un fel de corespondent al judeţului românesc) american care cere falimentul. Totul a pornit de la o scurgere accidentală a apelor menajere într-un râu din zonă, la mijlocul anilor 90. Atunci, autorităţile locale au pierdut un proces intentat de activiştii de mediu şi drept urmare a decis modernizarea şi repararea sistemului de canalizare din întreg county-ul din jurul oraşului Birmigham. Intenţiile au fost onorabile, nu şi felul în care a fost realizată investiţia. Autorităţile au ales atunci ca formulă de finanţarea un împrumut de la un consorţiu de bănci cu garanţii municipale. În 2002-2003 au fost realizate lucrările cu o finanţare totală de 3,2 mld. dolari.
După câţiva ani a devenit evident că datoriile nu pot fi plătite din încasările canalizării de la cei aproape 700.000 de locuitori ai Jefferson County. A fost deschisă o anchetă, iar Larry Langford, fostul conducător al county-ului şi primar al oraşului Birmingham, a fost condamnat pentru că a primit comisioane de la băncile implicate în finanţare acceptând condiţii dure pentru municipalitate.
Una peste alta, Bank of New York Mellon, care conduce un trust de deţinători ai garanţiilor emise de Jefferson County, a cerut curţii renunţarea la faliment, pe motiv că, potrivit legii din Alabama, garanţiile municipale nu sunt considerate obligaţiuni municipale şi drept urmare nu pot determina falimentul. Săptămâna viitoare curta va decide după o audiere de două zile dacă creditorii sunt sau nu îndreptăţiţi să ceară renunţarea la faliment.
Canalizarea provoacă falimentul unui întreg oraş american
11 decembrie 2011, 13:04
Ultima modificare în 11 decembrie 2011, 15:04
Jefferson County, Alabama, nu îndeplineşte termenii legali pentru a intra în faliment iar cazul ar putea fi închis, aşa cum au cerut-o creditorii săi. Autorităţile locale ceruseră falimentul pentru a fi protejaţi în faţa creditorilor, în majoritate mari bănci americane.
Etichete: sistem canalizare,
sua
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Monumentele din București, refăcute cu bani europeni
- Reîncepe Războiul Rece? Lavrov îi răspunde dur lui Hilary Clinton
- Cum să faci bani din taxarea informaţiilor gratuite
- Audi a depășit Mercedes în segmentul premium. BMW, următoarea țintă
- Ministrul german al finanţelor: Acordul european va rezolva criza datoriilor din zona euro
- Cinteză (BNR): Problema băncilor greceşti este mult uşurată
- Americanii nu mai vor să ajute „statele burtoase” din Europa
- Fermierii de la munte, obligaţi să utilizeze subvenţiile pentru modernizarea şi întreţinerea patrimoniului pastoral
- În China laptele e acru pentru marile corporaţii internaţionale
- Jumătate din laptele de pe piaţa românească, asigurat de 7% dintre crescătorii de vaci