Presa rusa a anuntat ca presedintele Dmitri Medvedev a discutat cu presedintele nicaraguan Daniel Ortega posibilitatea construirii unui canal maritim prin mica tara din America Centrala care sa lege Atlanticul de Pacific si sa fie un concurent al renumitului canal Panama. Aparent, vizita sefului de stat din Nicaragua nu prezenta niciun interes, singurul punct de atractie fiind faptul ca, dupa 23 de ani de relatii inghetate (punand la socoteala si perioada existentei URSS, de dinainte de 1991), in final se semneaza un acord de colaborare economica intre cele doua state.
„Canalul Nicaragua” este un proiect la fel de vechi precum Canalul Panama, regiunea fiind chiar luata in calcul in momentul construirii celui deja existent. In prezent, sunt luate in calcul doua rute posibile, dupa cum se arata in harta alaturata, ambele traversand lacul Nicaragua. Prin noul canal ar urma sa aiba posibilitatea sa treaca nave de un tonaj mai mare decat cele care tranziteaza Panama.
In ciuda relatiei oficial amortite, Nicaragua si Rusia au idei foarte apropiate. Nicaragua este de exemplu cea de-a doua tara din lume, dupa Rusia, care a recunoscut independenta provinciilor separatiste Osetia de Sud si Abhazia, ocupate de Rusia de la Georgia.