Întâlnirea de gradul zero de ieri dintre Angela Merkel, cancelarul german şi Georgios Papandreou, premierul elen, a fost de bun augur: ambii sunt de acord că forţa financiară a zonei euro trebuie întărită, pentru salvarea Greciei.
Papandreou nu i-a convins însă şi pe conservatorii gemani, în rândul cărora există un puternic curent de opinie împotriva planului de salvare.
Astfel, Angela Merkel s-ar putea să nu se bucure de sprijinul majorităţii coaliţiei sale pentru a promova reforma crucială care implică fondul de stabilitate financiară a zonei euro şi care are ca scop prevenirea răspândirii crizei în regiune, scrie Reuters.
Merkel şi-ar putea vedea astfel autoritatea puternic şubrezită, după cum arată un sondaj recent.
Probleme în coaliţia lui Merkel
Budestagul va aproba cu siguranţă creşterea rolului jucat de EFSF, în condiţiile în care Social Democraţii şi Verzii au anunţat că ei vor vota pentru această propunere.
Dar opoziția grupului de eurosceptici din tabăra lui Merkel, ostili ideii unor viitoare planuri de salvare, ar putea-o lăsa pe acesta fără sprijin în propria tabără.
Într-un vot intern care a avut loc marţi, 11 deputaţi din grupul lui Merkel au votat împotriva moţiunii, iar doi s-au abţinut. Surse din coaliţie au spus că se aşteaptă ca la votul final să fie între două şi cinci voturi împotrivă şi circa şase abţineri.
Dacă mai mult de 19 membri ai coaliţiei vor vota împotrivă sau se vor abţine, atunci Merkel va fi depedentă de voturile opoziţiei.
Wolfgang Schaeuble, ministru german de finanţe, a fost obligat să nege că ar exista vreo intenţie de a creşte valoarea EFSF, pentru a calma spiritele din tabăra de centru- dreapta.
Miza politică a votului
Creşterea rolului jucat de EFSF şi folosirea sumelor acestuia drept garanţie vor permite contractarea mai multor împrumuturi, probabil de la Banca Centrală Europeană, fără a creşte valoarea Fondului de Stabilitate Financiară.
Unii dintre oficialii germani se tem însă că oficialii Uniunii Europene aşteaptă ca ei să aprobe această măsură, vehiculată ca ultima de acest gen, doar pentru a propune planuri şi mai ample de salvare.
Tocmai de aceea, Francois Baroin, ministrul francez de finanţe, a spus recent că sunt motive serioase pentru care discuţiile cu privire la creşterea rolului jucat de EFSF trebuie să se poarte după votul din Germania.
Discuţiile cu privire la creşterea rolului jucat de Fondul European de Stabilitate Financiară pentru a creşte puterea financiară a zonei euro, au condus la creşterea cotaţiilor bursiere ieri, dar au îngreunat soarta lui Merkel de a îşi consolida coaliţia.
Ieri, bursele europene au crescut cu 4,3%, cea mai mare creştere zilnică din mai 2010, iar randamentele bondurilor germane pe fondul zvonurilor că se pregăteşte un plan de salvare a zonei euro.
Primele de risc pentru Spania, Italia şi Franţa au scăzut, de asemenea, datorită speranţelor că vor apărea soluţii îndrăzneţe, care se pare însă că nu au un corespondent în lumea politică.