Germania e dependentă de gazele naturale din Rusia
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a declarat marți, 22 martie, că războiul dintre Ucraina și Rusia ar putea fi „o confruntare mai îndelungată” decât anticipează Occidentul. De aceea, acesta susține că Uniunea Europeană ar trebui să evite un embargou asupra petrolului rusesc întrucât sancțiunea respectivă ar afecta direct țările europene.
Olaf Scholz a adăugat că Germania nu este singura ţară europeană care este dependentă de gazele naturale și de cărbunele din Rusia, relatează EFE. În prezent, Guvernul de la Berlin urmărește diversificarea surselor de import şi construirea de noi terminale pentru gaze naturale lichefiate (GNL) pentru a scăpa de dependența sa de Rusia.
„Trebuie să cumpărăm energie de la amici, nu de la inamici; în caz contrar plătim războiul. Agenda verde nu mai este abordată doar din perspectiva climei, ci şi din cea a securităţii”, a spus preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, admiţând faptul că nu toate ţările europene pot renunța definitiv la importurile din Rusia.
Reamintim că oficialii europeni se vor întâlni săptămâna aceasta cu preşedintele american Joe Biden pentru a impune noi sancțiuni economice asupra Rusiei.
Germania e îngrijorată de viitoarele scumpiri la energie electrică
Surse diplomatice au informat pentru Reuters, sub protecția anonimatului, că un atac cu arme chimice în Ucraina și un bombardament intens în Kiev ar putea declanşa un embargo petrolier în Uniunea Europeană.
Potrivit sursei citate, țările baltice susţin un embargo asupra petrolului rusesc ca următor pas al sancțiunilor europene, însă Germania afirmă că inițiativa respectivă trebuie atent analizată întrucât Europa se confruntă deja cu scumpiri majore ale energiei electrice
Reamintim că, anterior, președintele Asociaţiei Sindicatelor Germane, Rainer Hoffmann, a spus că situația actuală din Ucraina ar putea duce la o criză economică globală.
Germania anticipează o criză economică globală
Acesta a propus un set de măsuri speciale atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, cum ar fi un fond de redresare.
„Cu cât acest război durează mai mult, cu atât vor fi mai mari consecinţele. Trebuie să folosim toate mijloacele pentru a preveni o criză în economia globală. La nivelul UE, ar trebui să creăm un nou fond de redresare, ca în timpul pandemiei, cu emiterea de obligaţiuni europene pentru finanţare”, a spus președintele Asociaţiei Sindicatelor Germane, Rainer Hoffmann, potrivit Funke.