România se situează pe primul loc în Europa în ceea ce privește numărul de decese cauzate de cancer într-un an, respectiv 46.500
O serie de factori au contribuit la acest loc fruntaș nefast: lipsa medicamentelor inovative de pe piață de circa cinci ani, retragerea unui mare producător de medicamente oncologice de pe piața locală și precaritatea condițiilor de tratament pentru bolnavii de cancer din România. Totodată, politica celui mai mic preț la medicamente, decisă în 2009, a intensificat exporturile paralele de medicamente, fapt care a dus la dispariția anumitor medicamente de pe piață, din sfera oncologică.
De aceea, Federatia Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC) lansează o inițiativă legislativă europeană în oncologie, care va presupune egalitatea între tratamentul acordat bolnavilor de cancer din România şi cei din restul Europei. "Bolnavii de cancer din România suferă cumplit din cauza lipsei medicamentelor, lipsei investigațiilor, lipsei monitorizării și mai ales a banilor, așa că singura noastră șansă este uniformizarea standardelor de tratament la nivel european", a declarat Cezar Irimia, presedintele FABC.
De câteva săptămâni, bolnavii de cancer sunt într-un real pericol de a rămâne fără citostatice și medicamente împotriva durerilor, după ce principalul producător de opioide oncologice, Mundipharma, a anunţat că îşi încetează activitatea în ţara noastră, din cauza pieței locale instabile.