Este vorba despre persoanele afectate de cancer colorectal. Prof. dr. Cristian Gheorghe, președinte al Consiliului Științific al Programului de Screening pentru această boală, a lansat mai multe avertismente.

Potrivit specialistului, numărul pacienților ar urma să crească cu 80% până în 2024.

Numărul pacienților afectați de cancer colorectal ar urma să crească

Motivul care stă la baza numărului de cazuri constă în absența metodelor de identificare. Potrivit cifrelor oficiale, îăn fiecare an mor 7.000 de pacienți din cauza cancerului colorectal dintr-un număr total de 13.000. Astfel, poate fi observat că rata de deces este mai mare de 50%.

„În absenţa screeningului în populaţia generală, numărul de cazuri va creşte cu 80% până în 2024”, a avertizat prof. dr. Cristian Gheorghe.

Concluzia profesorului a venit după ce un proiect-pilot de screening pentru această afecțiune s-a desfășurat în patru regiuni. Este vorba despre Bucureşti-Ilfov, Muntenia-Sud, Sud-Est şi Sud-Vest.

Proiectul desfășurat în regiunile respective a vizat 200.000 de persoane cu vârsta între 50-74 de ani. Mai bine de jumătate dintre subiecți fac parte din grupuri vulnerabile, conform platformei Cancer Plan.

Proiectul-pilot a avut ca obiectiv dezvoltarea cadrului de implementare a unui program național de screening

Programul a fost organizat pe baze populaționale la recomandarea Consiliului Uniunii Europene privind screeningul pentru cancer şi implementarea ghidurilor europene pentru asigurarea calităţii în programele de identificare pentru cancerul colorectal.

Finalitatea proiectului pilot constă în facilitarea accesului la serviciile medicale preventive pentru toate clasele sociale.

„În absenţa screeningului în populaţia generală, numărul de cazuri va creşte cu 80% până în 2024. Este demonstrat că 60% din mortalitatea prin cancer colorectal ar putea fi prevenită prin programe de screening. Diagnosticat în stadii precoce, cancerul colorectal este curabil.

Poate fi prevenit prin rezecţia endoscopică a polipilor adenomatoşi, leziuni premaligne, diagnosticate la persoane simptomatice sau asimptomatice în condiţiile screeningului”, a mai spus prof. dr. Cristian Gheorghe.

Finanțarea programului pilot de screening pentru pacienții care suferă de cancer colorectal este asigurată prin Fondul Social European, Programul Operațional Capital Uman.

Pacienții se prezintă la spital când deja este prea târziu

La rândul lui, dr. Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii a explicat la rândul lui că pacienții se prezintă la spital când deja este prea târziu.

În acest context, subliniază secretarul de stat, educarea populație este extrem de importantă.

„Avem rezultate extraordinare din care putem învăţa ceva, pentru a putea îmbunătăţi următoarele proiecte din fonduri europene nerambursabile, cum ar fi cele din Programul Operaţional Sănătate.  În următoarea etapă programatică ar putea continua aceste proiecte la un alt nivel. (…).

Însă trebuie să investim în educarea populaţiei. Oamenii trebuie să înţeleagă că screeningul poate salva vieţi, la un moment dat. De foarte multe ori, pacienţii vin la spital când nu se mai poate face nimic”, a explicat dr. Alexandru Rogobete.