Propunerea de a înzestra UE cu un adevărat serviciu de pompieri financiari merită luată în considerare.

Cum ar fi spus-o fostul său omolog francez, preşedintele Traian Băsescu a ratat săptămâna trecută o superbă ocazie să tacă din gură. Şeful statului a confundat, din nou, marinăria cu un domeniu la care nu s-a priceput niciodată – finanţele.

Rezultatul impulsivităţii prezidenţiale a fost o pripită şi penibilă opoziţie a Romåniei în faţa unei idei despre care nu se ştie deocamdată aproape nimic: crearea unui mecanism paneuropean pentru reglementarea sectorului financiar. Faptul că dl Băsescu nu şi-a putut justifica poziţia decåt cu o demagogică invocare a Constituţiei demonstrează cåt de puţin înţelege magnitudinea actualei crize financiare şi implicaţiile ei. Faptul că oameni cu zeci de ani de experienţă în domeniu nu înţeleg nici ei situaţia în totalitate nu poate fi decåt parţial o scuză.

La prima vedere, noţiunea de a combate criza prin crearea unui nou aparat birocratic are un parfum… european. Comparaţia cu o reţetă de tratare a cancerului cu aspirine e tentantă şi oarecum potrivită, deşi nu este atåt de amuzantă pe cåt pare.

Prin amploarea şi intensitatea sa, criza financiară cu care se confruntă economia globală are într-adevăr trăsăturile unei tumori maligne ce a pus stăpånire pe un organism aparent sănătos. Tristeţea este că aspirina cu care lumea atacă acest cancer e reprezentată de structurile de reglementare financiar-bancară deja existente.

Descrierea cea mai aptă a discrepanţei dintre gravitatea crizei cu care se confruntă autorităţile şi uneltele pe care acestea le au la dispoziţie îi aparţine ministrului american de finanţe, Henry Paulson. Criza este echivalentul economic al atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001. La acea vreme, publicul a realizat cu stupoare că multiplele agenţii responsabile cu siguranţa Statelor Unite nu comunicau între ele, în virtutea unor orgolii pe care nici gravitatea ameninţărilor teroriste nu le putuseră învinge. În cazul crizei financiare, descoperim că multiplele structuri de reglementare a sectorului bancar nu comunică între ele şi nu îşi coordonează acţiunile din motive asemănătoare.

Situaţia descrisă este cea din SUA, dar substanţa mesajului se aplică şi de această parte a Atlanticului. De mult timp, UE suferă de o asemănătoare incoerenţă instituţională în aproape toate domeniile, tot în numele unor orgolii şi a unei habotnice interpretări a noţiunii de suveranitate. Rapiditatea cu care liderii UE se întrunesc la cåte un summit nu reflectă eficienţă în abordarea crizelor, ci doar un stupid apetit pentru… summit-uri. Abia această tendinţă este tratamentul cancerului cu aspirine.

În acest context, propunerea de a înzestra UE cu un adevărat serviciu de pompieri financiari, care să nu aibă nevoie să ceară voie vecinilor înainte de a stinge un foc în cartier, merită luată în considerare. Sigur că actualele mecanisme de reglementare nu sunt pe măsura provocărilor la care sunt forţate să răspundă.

Eficacitatea unei noi structuri va depinde însă de multe alte detalii. Pentru a avea şanse de succes, o nouă agenţie de reglementare nu trebuie să se rezume însă doar la a reglementa crize deja trecute, ci trebuie să caute soluţii pentru a diminua riscurile de răspåndire şi de atac ale celor viitoare. Iar pentru asta este nevoie de mult mai mult decåt de un organism paneuropean.