Pentru ţări ca România, unde CNVM-ul e în fragedă pruncie, până şi expertiza unor agenţii mai mici decât FSA-ul britanic este preferabilă alternativelor locale. Sunt veşti bune şi veşti proaste în legătură cu replica intempestivă a preşedintelui Băsescu la ideea unei agenţii paneuropene de reglementare financiară. Vestea bună este că acea discuţie nici măcar nu era pe agenda summitului la care pleca dl Băsescu atunci cånd şi-a dat drumul la gură. Spusele lui n
Pentru ţări ca România, unde CNVM-ul e în fragedă pruncie, până şi expertiza unor agenţii mai mici decât FSA-ul britanic este preferabilă alternativelor locale.
Sunt veşti bune şi veşti proaste în legătură cu replica intempestivă a preşedintelui Băsescu la ideea unei agenţii paneuropene de reglementare financiară. Vestea bună este că acea discuţie nici măcar nu era pe agenda summitului la care pleca dl Băsescu atunci cånd şi-a dat drumul la gură. Spusele lui nu constituie, în consecinţă, o poziţie oficială. Vestea proastă este că acea discuţie nici măcar nu era pe agenda summitului la care pleca dl Băsescu atunci cånd şi-a dat drumul la gură. Avem de-a face, aşadar, cu un exemplu de impulsivitate şi nechibzuinţă în formă pură, în legătură cu un subiect care merită exact opusul. Asta pe långă dovada pe care incidentul în cauză ne-o oferă despre incompetenţa consilierilor prezidenţiali – şeful statului nu trebuie lăsat fără agende puse la punct.
Chestiunea structurilor de reglementare financiară ale Uniunii Europene ar putea face subiectul unei întregi serii de articole. E o problemă foarte complexă, care necesită discuţii aprofundate. Reacţiile pripite, alimentate de porniri cvasinaţionaliste, nu sunt demne de importanţa subiectului. De la început trebuie menţionat faptul că Romånia a cedat oricum anumite puteri suverane de reglementare cånd a intrat în UE. Odată ce euro va înlocui leul, vom ceda şi libertatea stabilirii propriei politici monetare. Ea va avea loc în Eurotower-ul din Frankfurt, nu în strada Doamnei din Bucureşti. Altfel spus, „trenul“ suveranităţii în formă pură în statele UE a plecat demult din staţie şi discuţia a evoluat.
Necesitatea reformei structurilor actuale e deja recunoscută la nivel global. Se pune problema reformei Fondului Monetar Internaţional. Americanii vor trebui să revină asupra nevoii de a elimina separarea între agenţiile care reglementează piaţa de acţiuni şi obligaţiuni/titluri şi cele care se ocupă de piaţa contractelor la termen. Europa nu are cum să ignore subiectul, cu atåt mai mult cu cåt rar scapă ocazia de a născoci noi reguli. În cazul acesta, însă, ele se dovedesc necesare. În dezbaterea pe marginea unei eventuale agenţii europene de reglementare financiar-bancară, cheia succesului stă în detalii. Dacă UE va decide într-adevăr asupra unei structuri supranaţionale de reglementare, succesul şi eficacitatea ei vor fi dictate de modelul urmat. Ideal ar fi ca etalonul să fie dat de ţara membră UE care are pieţele financiare cele mai mari şi mai sofisticate – Marea Britanie, care şi-a reformat deja structurile de reglementare sub tutela uneia singure: Autoritatea Serviciilor Financiare (FSA). FSA reflectă realitatea pieţelor financiare moderne, în care distincţiile dintre diverse tipuri de instrumente şi pieţele unde ele sunt tranzacţionate sunt nebuloase. Sub presiunea de a reglementa unul dintre cele mai mari sectoare de servicii financiare ale lumii, FSA este forţată să fie mai agilă şi mai eficace decåt AMF-ul francez sau BaFin-ul german, care nu au de supravegheat jurisdicţii la fel de complexe.
Şi oricum, pentru ţări ca Romånia, unde CNVM-ul e în fragedă pruncie, pånă şi expertiza unor agenţii mai mici decåt FSA-ul britanic este preferabilă alternativelor locale. Orice ar fi, discuţia pe această temă trebuie să aibă loc în UE şi trebuie ghidată de găsirea soluţiilor optime, nu de orgolii naţionale.