Vești de ultimă oră pentru părinți. Dozele de vaccin Pfizer pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani, vor ajunge în România în următoarele săptămâni. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-covid, vine cu precizări de ultimă oră în acest context.
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă a vorbit despre vaccinarea copiilor anti-covid. Potrivit acestuia, vaccinul Pfizer pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani ar putea ajunge în România în luna decembrie, iar apoi va putea începe şi vaccinarea propriu-zisă.
Întrebat în cadrul unei conferințe de presă, când ar putea începe vaccinarea copiilor între 5 şi 11 ani, acesta a precizat că din punct de vedere organizatoric, campania de vaccinare a fi gata la finalul unii noiembrie.
„Din punct de vedere organizatoric, noi, la sfârşitul acestei luni, ne dorim să fim pregătiţi. Ce înseamnă asta? Cu organizarea cabinetelor de vaccinare atât în unităţile sanitare cu paturi, cât şi în centrele de vaccinare deja funcţionale, unde există vaccin de la compania Pfizer şi care vor primi suplimentar şi vaccin destinat pentru grupa de vârstă 5-11 ani”, a spus coordonatorul campaniei de vaccinare anti-covid.
Totodată, el a precizat că platforma de programare la vaccin va fi pregătită și în același timp, Registrul Electronic Naţional va fi adaptat pentru a putea înregistra persoanele vaccinate, dar și pentru a oferi instrucțiunile pentru fiecare județ în parte, astfel încât campania de vaccinare să se poată desfășura fără niciun fel de problemă.
Când ajung dozele de vaccin pentru copii în România
”Platforma de programare va fi pregătită, de asemenea, Registrul Electronic Naţional va fi adaptat pentru a putea înregistra persoanele vaccinate, procedurile, instrucţiunile vor fi elaborate în timp util şi transmise în fiecare judeţ pentru a fi cunoscute, însă, concret când se va putea demara activitatea de vaccinare depindem evident de momentul livrărilor, care în momentul de faţă nu este confirmat pentru nicio ţară europeană”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiţă.
El a mai fost întrebat dacă vaccinul pentru copii va veni în acest an. În acest context, coordonatorul campaniei de vaccinare a răspuns că este probabil ca până la finalul lunii decembrie dozele să fie deja în țară.
Pe de altă parte, un alt scenariu mai puțin probabil este ca dozele de vaccin să ajungă de abia în luna ianuarie.
„Posibil să fie într-adevăr în decursul lunii decembrie, într-un scenariu mai puţin probabil în ianuarie 2022, dar noi sperăm, pentru că e un interes crescut din partea tuturor ţărilor europene atât de acces, cât şi de a demara mai rapid campania de vaccinare pentru această grupă de vârstă, sperăm să avem acces în decursul lunii decembrie”, a adăugat acesta.