Când ar trebui să aibă loc alegerile federale din Germania. Cea mai mare economie a UE, după perioada Merkel

Germania

Conform unei propuneri făcute de Horst Seehofer, ministrul german de Interne, alegerile federale din Germania ar trebui să aibă loc în data de 26 septembrie 2021. Propunerea a fost făcută în urma discuţiilor cu administraţiile landurilor şi cu facţiunile partidelor.

Data alegerilor din 2021 – la care cancelarul federal Angela Merkel a promis că nu va participa, încheindu-şi cei 16 ani la conducerea celei mai mari economii a Europei – va fi în final decisă de preşedintele german Frank Walter-Steinmeier, conform agerpres.ro

Alegerile naţionale nu trebuie să se suprapună cu vacanţa şcolară

Într-un document consultat de dpa, Seehofer notează că alegerile naţionale nu trebuie să se suprapună cu vacanţa şcolară. De asemenea, ele trebuie să aibă loc într-o duminică sau de o sărbătoare naţională.

Aceste condiţii lasă drept opţiuni doar 19 şi 26 septembrie, precizează ministrul de interne german, adăugând că landurile şi partidele reprezentate în parlamentul naţional Bundestag au votat în majoritate pentru data de 26 septembrie.

Bundestagul este reales la fiecare patru ani. Următoarele alegeri vor decide de asemenea noul cancelar federal, ce va conduce Germania după perioada Merkel.

Ce spune Angela Merkel despre parteneriatul transatlantic

Cancelarul german Angela Merkel a declarat marţi că Uniunea Europeană trebuie să contribuie mai mult la parteneriatul transatlantic după ce democratul Joe Biden îşi va prelua mandatul de preşedinte al Statelor Unite ale Americii şi a subliniat totodată importanţa alianţei cu SUA, transmit EFE şi Reuters.

„Cred că în calitate de europeni – şi pe acest lucru ne concentrăm acum – va trebui să contribuim şi noi la relaţiile transatlantice, deoarece interesul nostru într-o alianţă cu Statele Unite, din raţiuni geopolitice şi strategice, este cel puţin la fel de mare” precum interesul SUA într-o alianţă cu UE, a apreciat cancelarul german.

Merkel a spus că nu este vorba doar despre o mai mare implicare în domeniul apărării, ceea ce include contribuţia europeană la NATO, ci şi despre o cooperare în domeniul inovării, ştiinţei şi eforturilor diplomatice la nivel global.

„În acest sens, mă bucură cooperarea cu Statele Unite, care este importantă pentru noi şi este în interesul nostru”, a subliniat Merkel într-o sesiune de întrebări după un discurs susţinut la o conferinţă economică organizată de cotidianul Suddeutsche Zeitung.