La nivel european, la finele anului trecut existau peste 40 de milioane de antreprenori, conform unui studiu al Comisiei Europene. Doar în România, în ultimii şapte ani au fost raportate peste 620.000 de companii nou înfiinţate. Deși numărul poate fi considerat mare, în România nu este „cultivat“ spiritul antreprenorial.
Pentru un proiect antreprenorial sunt mai multe momente în care se poate accesa o investiţie. În afaceri, totul merge contra-cronomentru, iar momentele cele mai potrivite pentru căutarea investitorilor sunt fie după ce produsul a fost validat în piață prin vânzarea către consumatori, fie când business-ul caută scalare, creștere și sunt necesare investiții în dezvoltare, susţin antreprenorii. Excepţie fac startup-urile în tehnologie, pentru că aici se poate discuta de investiţii chiar şi în etapa de concept. Numerele diferă de la o piaţă la alta, însă o traiectorie tipică ar fi ca startup-ul să înceapă cu o finanţare de câteva mii de euro, susţinută fie din propriile surse sau din partea unor investitori privaţi, de tip business angels, potrivit lui Radu Georgescu, Partener fondator GECAD Group . „Urmează atragerea unei finanţări de la câteva sute de mii de euro la milioane de euro, bani care ajută în construcţia companiei. Când apar primele rezultate care dovedesc că direcţia este corectă, apar una sau mai multe runde de finanţare de câteva zeci de milioane de euro pentru accelerarea creşterii companiei“, explică el. Totuşi, în realitate, lucrurile pot sta diferit şi o reţetă care a mers pentru o companie poate să fie un eşec total pentru alta.
„Personal, cred că timpul atragerii unei investiţii nu este neapărat definitoriu. Mai important este ca antreprenorul sau CEO-ul companiei să fie conştient că firma are nevoie de resurse. Am fost pus de multe ori în situaţia în care cifrele menţionate de antreprenori în prezentările lor nu reflectau adevăratele nevoi ale companiei sau cerinţele din piaţă.“, conchide Radu Georgescu.
Feedback-ul de la bancă înseamnă mult
Creditele bancare sunt ieftine în zilele noastre și astfel startup-ul poate primi o confirmare neutră, deoarece banca va îndeplini și un obiectiv colateral de verificare al business plan-ului, al eficienței strict din punct de vedere financiar, excluzând partea emoțională, este de părere Vasile Andrei, CEO Vitacom. „Feedback-ul de la o bancă înseamnă extrem de mult. Dacă răspunsul este pozitiv merită mers înainte deoarece responsabilizează proprietarii startup-ului și permite creșterea la un nivel mai mare, până când va fi cu adevărat nevoie de investitori“, spune el. Orice startup are obiective care derivă din obiectivele celor care l-au creat. „Orice investiție într-o firmă poate însemna însă și pierderea controlului asupra afacerii. Dacă pierderea controlului înseamnă mai mult profit pentru cei care au pornit afacerea, este evident că trebuie făcut pasul. Investitorii vin și cu know-how-ul, dar și cu experiența pieței. Nu este suficient să se aleagă momentul potrivit, ci și investitorul potrivit“, conchide CEO-ul Vitacom.
Cele mai multe startup-uri care caută activ investitori au șanse de izbândă într-un interval de 1 și până la 3 ani de la lansarea în piață, când deja se pot prezenta cifre relevante privind vânzările, spune Marius Lăzărescu, CEO-ul Today’s. „Accentul trebuie pus pe faptul că un investitor finanțează viitorul unui business și nu ceea ce s-a reușit până atunci, realizările fiind doar argumente în a demonstra valoarea viitoare și oportunitățile“, explică el.
În acelaşi timp, Andrei Creţu, cofondator al reţelei 7card, spune că acele startup-uri care caută investitori au şansă de izbândă de obicei după primii trei ani de activitate. În opinia sa, sunt de luat în calcul în primul rând investitori strategici care vin cu know-how-ul şi nu se amestecă în business-ul proprietarilor startupurilor, ca şi în cazul companiei pe care o conduce alături de Iulian Cîrciumaru, Benefit Seven, care a vândut, recent, 20% din acţiuni către Sodexo. Atunci a fost vorba nu doar de o investiţie pur financiară, mai alex că şeful Sodexo România a declarat la acea vreme că este un parteneriat adevărat. Atunci, Balint Bessenyey a precizat că nu se va schimba nimic în managementul companiei care deține brandul 7card.
Fonduri nerambursabile pentru startup-uri
Există numeroase programe dedicate startup-urilor finanțate atât din fonduri europene, cât și din surse guvernamentale, fie că vorbim de domeniul agricol sau non-agricol. De exemplu, spune Bogdan Hossu, CEO Wise Finance Solutions, pentru domeniul non-agricol există un program finanțat prin PNDR, care oferă un sprijin nerambursabil de până la 200.000 euro în procent de 70% sau 90% pentru realizarea de investiții în spațiul rural. De asemenea, din fonduri guvernamentale prin Schema de ajutor de stat pentru finanțarea investițiilor cu impact major în economie, se pot finanța și companii nou-înființate care realizează investiții de minim 10 mil. euro, cu condiția să aibă capital social subscris vărsat de minim 100.000 lei și acționarii să nu mai dețină sau să nu mai fi deținut în ultimii 2 ani o altă întreprindere care desfășoară sau a desfășurat activitatea pentru care solicită finanțarea. Prin Programul Operațional Regional, o firmă cu maxim 9 angajați și cifra de afaceri sau active totale de până la 2 mil. euro, care realizează o investiție pentru dezvoltarea activității sale, în spațiul urban, poate primi până la 200.000 euro, în procent de până la 90% din valoarea cheltuielilor eligibile.
600.000 de companii nou înfiinţate au fost raportate în ultimii șapte ani în România