Lipsa unui acord ar fi un dezastru pentru economia britanică. Liderul laburist ar trebui să facă tot ce-i stă în puteri pentru a o evita. Acesta urmează vechea maximă conform căreia, atunci când guvernul e dezbinat, opoziția e înțeleaptă dacă tace.
De ce liderul opoziției, Keir Starmer, este atât de blând cu Boris Johnson în privința Brexit-ului? Săptămâna trecută în Cameră el a minimalizat curtenitor convertirea premierului la delincvență. În weekend le-a transmis suav cititorilor cotidianului Telegraph că e „greșit”, dar a pledat ca toată lumea să „înceteze să tot facă tam-tam în privința Europei”. Parlamentari și sus-puși conservatori urlă după sângele lui Johnson, în vreme ce Starmer țâțâie discret și speră că problema va dispărea de la sine, este scris pe theguardian.com
Când guvernul e dezbinat, opoziția e înțeleaptă dacă tace
E clar că liderul laburist urmează vechea maximă conform căreia, atunci când guvernul e dezbinat, opoziția e înțeleaptă dacă tace. Dar Johnson are o poziție solidă. Are o majoritate de 80% și aplică necruțător principiul loialității personale. El susține că legea sa a pieței interne nu e decât o „poliță de asigurare” în caz că negocierile privind Brexit vor eșua, dar ele nu au eșuat, încă. Mai au la dispoziție zile, săptămâni chiar. Dar mintea lui Johnson nu poate pătrunde mai departe de săptămâni.
Nu e suficient. Legea lui Johnson o fi fiind o poliță de asigurare, dar el personal a consfințit acum nici un an, printr-un tratat, o politică opusă care stipulează că nimic nu poate obstrucționa comerțul între nordul și sudul Irlandei. Acum el afirmă că, dacă negocierile vor eșua, acea stipulare „va duce la destrămarea Regatului Unit”. Dar ce s-a schimbat – altceva în afară de memoria prim-ministerială?
Noua lege eludează orice definiție a legii, după cum au afirmat mai mulți foști juriști guvernamentali, între care și un loialist al lui Johnson, Geoffrey Cox. Pe de altă parte, Johnson se și laudă că un Brexit fără acord va face ca Regatul să „prospere nemaipomenit”, iar luările sale de poziție obișnuite par concepute pentru a împinge negocierile înspre eșec. E ca și cum compania ta de asigurări ți-ar spune după un accident rutier că ți-a sabotat mașina, după care te sfătuiește să-l împuști pe celălalt șofer.
Laburiștii se simt de multă vreme prinși în capcană de Brexit. Chestiunea i-a îndepărtat de o mare parte a simpatizanților lor din clasa muncitoare. Starmer acceptă acum că Brexit e un fapt împlinit. Dar noi încă nu știm cum se poziționează el în privința unor puncte într-atât de esențiale ale negocierilor precum pescuitul și subvențiile de stat pentru firme în dificultate, pentru a nu mai pomeni de piața unică europeană. Pare rămas blocat în indecizie.
Brexit nici nu mai constituie acum problema. Liberul schimb e problema. Un acord comercial nu va însemna pierdere pentru unii și câștig pentru ceilalți, ci ambele părți vor câștiga. Starmer se prefigurează ca un potențial premier plauzibil într-un teren de joc disperat de pustiu. La fel ca și posibilul lui rival, cancelarul [ministrul finanțelor – n.trad.] Rishi Sunak, el trebuie să știe că un Brexit fără acord ar fi un dezastru pentru economia britanică, nu în ultimul rând și dacă un premier terorizat și instabil va continua cu restricțiile anti-pandemie și la anul.
Eșecul încheierii unui acord al granițelor deschise cu UE ar trebui să fie un lucru inimaginabil. Laburiștii n-ar trebui să lase problema în seama „opoziției conservatoare”. Starmer ar trebui să se folosească de orice instrument parlamentar posibil pentru a asigura un acord comercial: să comploteze cu partidele minoritare, să mobilizeze Camera Lorzilor, să oprească ceasul – orice. Zi și noapte ar trebui să facă praf și pulbere polița de asigurare a lui Johnson.