Dănuț Lupu așteaptă cu nerăbdare eliberarea
După ce a condus fără permis de conducere, Dănuț Lupu a fost condamnat definitiv la 7 luni și zece zile de închisoare. Fostul internațional a fost încarcerat la începutul lunii octombrie a anului trecut.
„Toată lumea face o treime. O să fac undeva pe la 3 luni și jumătate – 4 luni. Legea așa spune, o treime. Nu cred că am o faptă în care să zici că am făcut cine știe ce. Cam așa ceva, cât timp te condamnă, nu ești pericol public”, spunea Dănuț Lupu când a aflat despre condamnare.
Când a revenit în țară, fostul mare fotbalist a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova. În acel moment, a izbucnit în plâns și a declarat că nu își face griji pentru propria persoană, ci pentru familia sa.
Pe 23 octombrie 2017, Dănuț Lupu se deplasa de la Slănic Moldova spre casă la volanul unui autoturism BMW X5. Era însoţit de un prieten. În Vrancea, fostul fotbalist produce un accident, soldat cu pagube materiale. Echipajul de la Poliţia Rutieră care soseşte la locul accidentului constată că Lupu avea permisul de conducere anulat încă din anul 2001. Apoi, pe 30 iulie 2020, Dănuţ Lupu este oprit de un echipaj de la Rutieră în Ilfov, în timp ce conducea un autoturism marca Volvo. Poliţiştii îi întocmesc dosar penal. Fostul fotbalist este trimis pentru a doua oară în judecată.
Are aviz pozitiv de la comisia de eliberare condiționată
Fostul internațional român ar fi primit undă verde de la comisia de eliberare condiționată a Penitenciarului Rahova. Peste o lună, Lupu ar urma să se prezinte în fața magistraților. Atunci se va lua o decizie finală cu privire la situația fostului mare fotbalist.
„Având verde – aviz pozitiv – de la comisia de eliberare condiționată, Dănuț Lupu va primi termen la instanța de judecată, fiindcă nu este suficientă doar decizia comisiei, urmând ca magistrații să aibă ultimul cuvânt. În mod normal, nu vor fi probleme, iar fostul fotbalist va fi acasă în aproximativ o lună. Numai în circumstanțe cu totul speciale s-ar putea amâna judecarea cererii de eliberare condiționată”, au declarat câteva surse pentru Gândul.
Mesajul lui Gică Hagi
Foști colegi de națională, relația dintre Gică Hagi și Dănuț Lupu a fost una proastă de-a lungul timpului. Lupu la atacat pe Hagi ori de câte ori a avut ocazia. Cu toate astea, managerul de la Farul și-a manifestat părerea de rău după ce Lupu a fost încarcerat și i-a transmis un mesaj de încurajare.
„200%, deci 200% (n.r. îi pare rău). E un fost coleg de-ai mei, cu care am stat împreună. Îmi pare nespus de rău că i s-a întâmplat lucrul ăsta.
Trece printr-o perioadă pe care nimeni o dorește. Nimeni! E ultimul lucru la care se gândește fiecare: ‘Aoleu, să nu ajung acolo’.
Îmi pare foarte rău. Sper să treacă peste lucrul ăsta foarte rapid. Să vină, să fie liber, să iasă și să fie cu noi. Nu, niciodată. Ce să am? Am fost colegi, am jucat, am fost câteodată rivali. Pur și simplu, din punctul meu de vedere, nu am avut nimic, niciodată. Respect total, o zic fără nicio problemă. Am spus că nu mă supăr pe niciun coleg de-al meu.
Fiecare e liber să zică, nu înseamnă că e și adevărat. Fiecare poate să zică lucruri, fiecare poate să comenteze în felul lui, fiecare e liber. Eu n-am cum să mă supăr niciodată pe un fost coleg.
Îi doresc să treacă foarte repede și să aibă puterea să treacă peste. Să fie liber și să muncească pentru fotbal, să facă lucruri pentru fotbal”, a transmis Gică Hagi, după arestarea lui Dănuț Lupu.