Avocatul Veronel Rădulescu: Urmează cererea de eliberare condiționată pentru Elena Udrea
Apărătorul fostului ministru Elena Udrea, Veronel Rădulescu, a explicat cum s-a desfășurat procesul și care sunt consecințele deciziei luate de instanță. Acesta a subliniat că instanța a recunoscut fără ezitare perioada în care clienta sa a fost închisă în alte state, ca parte din aceeași pedeapsă din România.
„Au venit toate datele de la Tribunalul București, în special, că de acolo trebuia să vreau să vină, iar documentele depuse de noi au fost acceptate. Concluziile noastre au fost să se deducă din pedeapsa inițială acele perioade. A fost și concluzia procurorului de caz. Nu avea cum să fie altfel.
Ea a stat la pușcărie, nu poți să nu-i calculezi perioada respectivă. Ea a stat închisă în baza aceleiași condamnări, a aceluiași mandat, chiar dacă a fost arestată în vederea extrădării. Capete de acuzare a mai avut, dar nu mai are și nu și alte condamnări”, a declarat Rădulescu, potrivit Fanatik.
Avocatul a mai precizat că urmează ca, într-o lună sau două, să fie depusă cererea oficială de eliberare condiționată. În acest moment, mai rămâne doar un pas procedural: emiterea unui nou mandat de executare, actualizat cu reducerea de pedeapsă.
Ar putea fi eliberată în vară
Potrivit declarațiilor avocatului, în cel mult două luni, Elena Udrea ar putea depune cererea oficială de eliberare condiționată, fiind deja foarte aproape de pragul legal. Până în prezent, a executat în total aproape trei ani de detenție, iar cu toate deducerile acceptate de instanță, a parcurs o parte considerabilă a pedepsei.
În plus, instanța a respins ideea existenței altor condamnări sau capete de acuzare active în cazul fostului ministru, ceea ce înlătură alte obstacole juridice.
„Urmează să facem calculele și probabil într-o lună, maxim două, vom face formularea și cererea de eliberare condiționată”, a punctat Rădulescu, potrivit sursei citate.
Decizia instanței: Vechiul mandat de executare, anulat
Marți, 29 aprilie 2025, Tribunalul Prahova a admis contestația formulată de Elena Udrea, prin care s-a solicitat recunoașterea perioadelor deja executate în diferite forme de detenție în România, Costa Rica și Bulgaria. Judecătorii au dispus anularea mandatului de executare emis în 2018, în baza sentinței definitive din dosarul Gala Bute.
Conform deciziei instanței, din pedeapsa totală de 6 ani vor fi scăzute:
-
perioada de arest preventiv și domiciliu în România: 25 februarie – 16 iunie 2015;
-
perioada de arest în Costa Rica: 3 octombrie – 24 decembrie 2018;
-
perioada de arest în Bulgaria: 7 aprilie – 16 iunie 2022;
-
perioada de detenție efectivă în România: din 16 iunie 2022 până în prezent.
Aceste perioade însumează aproape trei ani, ceea ce o apropie pe Udrea de momentul în care poate depune o cerere de eliberare condiționată.
Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în 2017, pentru fapte de corupție în dosarul Gala Bute. Ulterior, a părăsit țara, fiind arestată în Costa Rica, apoi în Bulgaria, de unde a fost extrădată și încarcerată în România în iunie 2022.
Până la decizia recentă, toate aceste perioade de detenție nu fuseseră recunoscute oficial ca timp executat din pedeapsă.
Pe lângă decizia de marți, instanța a transmis și că se poate formula contestație în termen de trei zile, însă șansele ca această hotărâre să fie schimbată sunt minime, în condițiile în care inclusiv procurorul de caz a fost de acord cu cererea apărării.