Camera Deputaților a adoptat pe articole proiectul de lege privind aprobarea realizării autostrăzii Iași-Târgu Mureș – Autostrada Unirii, urmând ca votul final să fie dat mâine, conform ziare.com.Potrivit proiectului, inițiat de parlamentari ai PMP și semnat de reprezentanți ai tuturor formațiunilor politice, Autostrada Unirii începe la granița României cu Republica Moldova printr-un nou pod peste râul Prut și se termină printr-o conexiune cu autostrada Transilvania, în apropierea orașului Târgu Mureș.

Autostrada Unirii se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, din credite externe și din fonduri europene nerambursabile și/sau prin parteneriat public-privat. În fiecare lege bugetară anuală, pe durata implementării proiectului, se vor aloca acestui obiectiv credite bugetare conform necesarului de finanțare comunicat de Ministerul Transporturilor. Autostrada Unirii va demara în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, procedurile necesare pentru acest obiectiv de investiții. ziare.com