„Începând de astăzi,1 martie, APIA începe să autorizeze la plată și subvențiile pentru crescătorii de animale. Referitor la plăți așa cum știți deja s-au făcut plăți pentru ANT1 și din FEGA la 31%. Până în momentul de față sunt 480.000 de fermieri care intră la plată, iar începând de astăzi începe și autorizarea la plată pentru zootehnie. Vor intra toate schemele de plată, ANT7, cel pentru lapte, ANT8 pentru bovine de carne și ANT9 pentru ovine și caprine. Astăzi, în momentul în care o să avem OK-ul din partea domnului ministru vom face publice și cuantumurile. Acestea nu au fost stabilite, domnul ministru o să aibă exclusivitate”, a declarat sirectorul general al APIA, Adrian Pintea

Potrivit șefului APIA, olegii din teritoriu vor începe procesarea dosarelor, iar banii vor ajunge undeva la 10-15 zile la fermieri, acesta este fluxul în care vor intra banii în cont. „Fermierii trebuie să știe că autorizarea începe, iar din punctul de vedere al banilor, APIA are conturile alimentate, se fac solicitările către Ministerului Agriculturii, nu sunt probleme cu banii”, a mai spus Adrian Pintea.
Agrointel.ro