Când începe iUmor! Prima ediție a noului sezon iUmor de la Antena 1 va avea loc pe 16 septembrie.
„Ce pot să spun despre acest sezon? Cu siguranţă că e unul absolut plin de umor! Sigur că nu mă arunc acum să spun că toţi concurenţii care au venit în faţa noastră au fost cei mai inspiraţi, dar au şi ei rolul lor. Va fi o demenţă controlată, deşi, pe ici, pe colo, a fost greu de ţinut în frâu, cel puţin în ceea ce mă priveşte! Eu zic că n-ai scăpare, dacă te uiţi de la prima ediţie a noului sezon, cu siguranţă o să te uiţi până la final!”, a spus noua achiziție de la iUmor, Cosmin Natanticu, conform a1.ro.
Jurata Delia a completat:
„E o nebunie de comedie, cum îi spune şi tagline-ul! E un sezon surprinzător, plin de momente spumoase, cu foarte mult reality, aşa cum v-am obişnuit!”.
Când începe iUmor!
Și prezentatorii Emi și Cuza au făcut declarații. Ei sunt cei care vor fi alături de concurenți în culisele show-ului iUmor.
„Sezonul care urmează se anunţă a fi unul super tare, datorită nouă! Felicitări Antena 1 că ne-aţi angajat din nou! (n.r. râde). Chiar va fi o nebunie de zile mari, în primul rând datorită chimiei dintre juraţi şi dintre noi şi juraţi.
Vor fi momente care pe noi ne-au lăsat cu gura căscată, vor fi momente în care am râs doarte mult şi vor fi şi nelipsitele delicioase momente cringe, cu care ne-am obişnuit de-a lungul sezoanelor de iUmor! Din punctul nostru de vedere, are toate ingredientele să fie o nebunie de comedie!”, au declarat Emi şi Cuza.
Vis împlinit pentru Natanticu
Cosmin Natanticu a declarat:
„Am primit cu mare bucurie propunerea de a face parte din juriul emisiunii «iUmor», în sezonul cu numărul 15, şi aş putea spune că e un vis împlinit. Trebuie să recunosc că sunt foarte emoţionat, deşi ştiu că mă voi integra destul de uşor.
Am o relaţie foarte bună cu toţi juraţii şi cu toată echipa de la «iUmor», având în vedere faptul că am fost de foarte multe ori invitat special în cadrul emisiunii şi cu majoritatea de acolo sunt prieten.
Nu vreau să îmi fac prea multe scenarii, vreau să iau totul pas cu pas şi să mă bucur de spectacolul de pe scenă şi nu numai! Ah, şi abia aştept să mănânc din mâncarea Deliei ?”, a declarat Cosmin Natanticu pentru Antena 1.