Vești bune pentru împătimiții show-ului de supraviețuire "Survivor România". Prezentatorul emisiunii, Daniel Pavel, a oferit primele detalii despre sezonul 5 și când vor începe filmările.
Când începe Survivor România 2023
Prezentatorul show-ului, Daniel Pavel, a oferit primele detalii despre noul sezon al „Survivor România”. El a precizat că filmările vor începe anul viitor, din luna ianuarie. Și de această dată Daniel Pavel va fi însoțit pe perioada filmărilor de iubita sa, Ana Maria Pop.
Finala sezonului 2023 al emisiunii „Survivor România” a avut loc pe 24 mai. Concurenții Andrei Krișan și Dan Ursa au dat lupta finală, iar acesta din urmă a fost declarat câștigător și a plecat acasă cu premiul de 100.000 de euro.
În așteptarea noului sezon al emisiunii, Daniel Pavel a făcut câteva dezvăluiri cu privire la sezonul 5 al emisiunii „Survivor”. Filmările pentru acest sezon vor începe în luna ianuarie a anului viitor.
Daniel Pavel și partenera sa, Ana Maria Pop, au avut o escapadă în Franța în luna august, unde au explorat locuri noi și s-au relaxat. Anul viitor vara începe însă mult mai devreme pentru ai, încă din luna ianuarie, având în vedere filmările care vor începe pentru noul sezon al „Survivor România”.
Daniel Pavel și Ana Maria Pop și-au încărcat bateriile
„Pentru noi, vara începe în ianuarie, pentru că suntem cu proiectul Survivor, cu sezonul. Ne-am putut bucura de câteva zile împreună cu Ana. Am fost plecați, am reușit să conducem o zi și o noapte până în destinația unde am ajuns, dus, 25 de ore întors. Chiar ne-am odihnit (n. r. cei doi au fost în vacanță în Franța în luna august).
La mine și chiar vorbeam cu Ana în această călătorie, când eram copil voiam să mă fac riveran. Vedeam anunțul ăsta că e interzis cu excepția riveranilor. Și pentru că vorbeam engleză de mic, în comunism, taică-meu a avut inspirație să îmi pună un meditator în engleză, știam că river e râu și oamenii ăia erau oamenii râului. Navigator voiam să mă fac. Chiar râdeam acum că noi am ajuns riverani, chiar dacă nu locuim pe strada respectivă. Am găsit același timp de comportament în sudul Franței la prietenii noștri.
Am găsit un semn de circulație care seamănă și am făcut o chestie în această călătorie, să descoperim, să ne imaginăm unde am vrea să locuim. Un joc al imaginației care ne ține treji. Asta e cumva nebunia noastră, să zic așa’, a povestit Daniel Pavel pentru Fanatik.