„Luni, 30 martie, va începe testarea. Primăria Capitalei va achiziţiona 4.000 de teste, iar cele şase primării de sector vor achiziţiona câte 1.000 de teste”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de facebook.
În urmă cu doar câteva ore, managerul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”, Adrian Streinu-Cercel, a anuțat într-o conferință de presă că în Bucureşti va fi testat un eşantion de 10.500 de persoane, în cadrul unui studiu ştiinţific pentru depistarea celor infectaţi cu noul coronavirus, din dorinţa de a preveni astfel formele severe de boală.
„Un studiu cu valoarea științifică”
Totodată, acesta a adăugat că ministrul Sănătăţii şi-a acordat avizul pentru acest proiect şi a subliniat că este vorba despre un studiu „cu valoare ştiinţifică”, nu despre o simplă testare.
Potrivi acestuia, în Capitală există 188 de persoane diagnosticate pozitive, dintre care 116 în Sectorul 2; 6 în Sectorul 3; 11 în Sectorul 4; 3 în Sectorul 5; 14 în Sectorul 6; 24 în Sectorul 1.
„Când găsim o persoană pozitivă, carantinăm toată zona respectivă, pentru că toţi sunt ponteţial infectaţi cu acest virus. Facem testări, îi punem 14 zile în carantină, timp în care vor primi servicii de suport social din partea primăriei, presupun, sau a cui se va decide, iar noi ne facem treaba de doctori, iar în ziua a 14-a vom re-testa persoanele respective”, a adăugat Streinu Cercel.