Iar asta în condițiile în care avem la dispoziție fonduri europene, investiții străine și autohtone, forță de muncă ieftină și bine educată, posibilitatea de a adopta o formă de guvernământ – monarhia – ce ne-ar permite să gestionăm mai ușor și moral. Dar, în loc să capacităm populația educată și să facem economia țării să crească sustenabil cu ajutorul resurselor enumerate îi lăsăm pe români să plece din țară fără gând de întoarcere. La acest punct, ar trebui să se concentreze lupta împotriva corupției, un flagel ce ne dezorganizează. Legislația ar putea fi eficientizată ca să se schimbe politica discreționară, cu bugetul la centru, pe baza căreia e administrată România, însă e păstrată așa cum este ca să se conserve o formă de putere. Nu se discută nimic de piețe, ofertă agregată și productivitate, și, reiterez, nimeni nu pune problema gestionării mediului de afaceri. În ciuda atâtor atuuri pe care le avem, preferăm să lăsăm economia pe mâna oamenilor de încredere, nu s-o dăm pe cea a unor piețe ce stimulează productivitatea. În fine, publicul larg nu știe mai nimic din istoria economică a României interbelice: care au fost cele mai importante companii, ce cifre de afaceri au avut, câte erau cotate la bursă, câte bănci existau, ce infrastructură dețineam. Iar un popor care nu-și știe istoria e ca un copil ce nu-și cunoaște părinții, după cum spunea Nicolae Iorga.
Dar chiar dacă nu s-a străduit mai nimeni să-i lumineze pe români, datele arată că pe vremea bunicilor aveam o economie bine așezată din punctul de vedere al bunurilor non-tradable. Spre deosebire de momentul actual, când prețurile lor sunt dezechilibrate, dacă privim prin prisma puterii de cumpărare. Fapt, ce se observă la tarifele la utilități, dar și în perfomanța din educație și sănătate. Prețurile utilităților sunt folosite pentru controlul cererii agregate, la fel ca taxele. Ceea ce înseamnă că atunci când s-au văzut disfuncționalitățile, nu s-a încercat refacerea echilibrului cu ajutorul ofertei și productivității, ci s-a reprimat cererea, în interiorul unor acorduri cu FMI, ceea ce a făcut să avem o economie foarte tulburată. Spre deosebire de interbelic, când prețurile erau bine așezate. Și dacă s-ar fi stimulat oferta agregată, și nu s-ar fi limitat cererea, nu se sacrificau educația și sănătatea. Riscul când dai economia pe mâna unei oligarhii, ce nu se pricepe la activitatea ce i s-a pus în brațe, e că, în loc de pieţe şi dinamism, ai companii cu poziţie dominantă şi resurse ce nu-s utilizate eficient. Oare de asta nu ni se restituie istoria economică a României?
Mai multe articole scrise de Ionuţ Bălan puteţi citi pe pe bloguluibalan.ro
