Mai este puțin și elevii vor intra în vacanța de iarnă. Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, aceștia de vor bucura de două săptămâni de vacanță după ce încheie modului al doilea.
Deși în această săptămână au avut parte zile libere cu ocazia Sfântului Andrei și a Zilei Naționale, elevii abia așteaptă vacanța de iarnă.
Când vor intra elevii în vacanța de iarnă
Conform structurii anului școlar 2022-2023, elevii vor avea două săptămâni de vacanță în această iarnă. Aceasta va începe cu două zile înainte de Crăciun, pe data de 23 decembrie, astfel încheindu-se modulul numărul doi de cursuri. După aceea, mai urmează încă trei module care vor fi studiate.
Elevii vor reîncepe cursurile pe data de 9 ianuarie 2023. Având în vedere faptul că termină al doilea modul într-o zi de vineri, vacanța lor va dura o săptămână și câteva zile. De asemenea, vor putea petrece sărbătoarea de Sfântul Ioan alături de cei dragi.
Anul școlar, împărțit în module
Acest an școlar a venit cu câteva schimbări. Înainte, elevii erau obișnuiți cu cele două semestre în care era împărțit, însă Ministerul Educației a decis să schimbe acest aspect. Anul școlar este acum împărțit în cinci module, urmate de câte o vacanță de o săptămână.
În luna februarie, se va acorda încă o vacanță decisă de autoritățile locale. Asta depinde de fenomenele meteorologice, deoarece vremea ar putea fi nefavorabilă. De aceea, inspectoratele școlare județene sau al municipiului București decid dacă elevii vor avea o săptămână de odihnă într-una din perioadele 6-12, 13-19 sau 20-26 februarie.
Noul an școlar este structurat după cum urmează:
- modulul 1 – cursuri între 5 septembrie 2022 – 21 octombrie 2022;
- vacanță între 22 octombrie 2022 și 30 octombrie 2022;
- modulul 2 – cursuri între 31 octombrie 2022 și 22 decembrie 2022;
- vacanță între 23 decembrie 2022 și 8 ianuarie 2023;
- modulul 3 – cursuri între 9 ianuarie 2023 și 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene sau al municipiului București, după caz;
vacanță de o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene sau al municipiului București între 6 februarie 2023 și 26 februarie 2023; - modulul 4 – cursuri între 13 februarie 2023 și 20 februarie 2023 sau 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene sau al municipiului București, după caz, până pe 6 aprilie 2023;
vacanță între 7 aprilie 2023 și 18 aprilie 2023; - modulul 5 – cursuri între 19 aprilie 2023 și 16 iunie 2023;
vacanță între 17 iunie 2023 și 3 septembrie 2023.
Trebuie să reamintim că acum, fiecare județ decide cum organizează anul școlar, iar acest lucru înseamnă că modulele 3 și 4 vor fi, din această cauză, diferite ca durată.