„Din ce cunosc eu, atât Dacia, cât şi Ford vor reporni producţia de autovehicule în data de 4 mai”, a spus ministrul într-o intervenție la Digi24.
Totodată, grupul Renault România a anunţat, marţi, că activităţile de producţie la Uzinele Dacia de la Mioveni au fost reluate parţial, începând din 21 aprilie, pe bază de voluntariat, urmând ca, din data de 4 mai, să fie reluate activităţile în cadrul Uzinei Mecanice şi Şasiuri, respectiv Uzinei Vehicule, în Departamentul Presaj, a anunţat Grupul Renault România.
De asemenea, compania a precizat că, încă de la debutul crizei pandemice, generată de noul virus COVID -19, s-a asigurat să ia măsuri adaptate de protecţie pentru ansamblul angajaţilor din toate sediile unde îşi desfăşoară activitatea.
Producția a fost suspendată din martie
Întreruperea producţiei la uzinele din Mioveni a fost anunțată din data de 17 martie până pe 5 aprilie, în contextul pandemiei de coronavirus.
Pe data de 2 aprilie, compania menţiona că prelungeşte perioada de întrerupere a activităţii de producţie la uzinele Dacia de la Mioveni, „în acord cu partenerii sociali” şi „în contextul propagării virusului COVID-19 la nivel global şi al evoluţiei crizei sanitare”.
Pe de altă parte, angajaţii fabricii Ford de la Craiova au intrat în şomaj tehnic începând de pe data de 19 martie 2020, până pe data de 30 aprilie, iar pe parcursul acestei perioade vor beneficia de o indemnizaţie de 78% din salariul de bază.
Constructorul auto american Ford Motor Co a anunţat, pe data de 3 aprilie, ca măsura de suspendare a producţiei de vehicule şi motoare la majoritatea facilităţilor sale din Europa a fost prelungită, cel puţin, până la data de 4 mai, potrivit Reuters.