De la 1 iulie, cota efectivă de impozitare a salariului minim pe economie a urcat la 10%, ca urmare a neindexării deducerii personale de la introducerea regimului fiscal de cotei unică de impozitare. La cei 800 lei venit înscris în cartea de muncă, corespund 418 lei venit impozabil, din care se achită 67 de lei impozit.
Reamintim că un salariat beneficiază de o deducere de 250 lei care se scade din venitul impozabil. Acesta se stabilește după ce statul își prelevează impozitele către bugetele de asigurări sociale, sănătate și șomaj. Ori, suma totală aferentă acestora este de 132 lei (16,5% din salariul brut). Cert este că, la final, suma pe care o încasează efectiv un angajat cu salariul minim pe economie este de 601 lei.
Aceasta este și suma pe care ar trebui să o avem în vedere atunci când se face comparația cu pensiile sub 740 lei, care nu sunt impozitate în nici un fel. Așadar, deși salariul minim brut și pensia medie sunt comparabile ( pensia medie pe luna mai 2013 a fost de 812 lei), angajatul cu salariul minim pe economie câștigă cu peste 25% mai puțin decât primește un beneficiar de pensie.