Când scapă românii de vizele pentru SUA?

Când scapă românii de vizele pentru SUA? Marcel Ciolacu a declarat că autoritățile din Statele Unite ale Americii ar urma să anunțe în jurul datei de 15 octombrie decizia referitoare la eliminarea vizelor pentru cetățenii români. Referitor la dubla cetățenie în Spania, șeful Executivului a afirmat că decizia aparține ministerelor justiției din cele două țări.

Întrebat despre acordul existent între România și Spania în acest context, acesta a spus că  „este la ministerele justiţiei din cele două ţări”, a spus acesta.

În ceea ce privește eliminarea vizelor pentru Statele Unite, Marcel Ciolacu a menționat că cel mai probabil anunțul oficial va fi făcut în jurul datei de 15 octombrie.

Cât despre o posibilă intrare a României în spațiul Schengen terestru anul acesta, șeful Guvernului a spus:

 „Eu cred că avem şanse. Va fi … Nu cred în octombrie. Este mult prea scurt. Şi ţinem foarte mult de alegerile din Austria”.

marcel ciolacu
SURSA FOTO: Captură ecran Facebook/Marcel Ciolacu

România, tot mai aproape de includerea în programul Visa Waiver

Potrivit unui anunț recent al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), rata de respingere a vizelor pentru Statele Unite a scăzut sub 3%, acesta fiind un criteriu esențial pentru ca România să poată accede în programul Visa Waiver.

Odată ce țara noastră va fi acceptată oficial în programul Visa Waiver (PVW), cetățenii români vor avea posibilitatea să călătorească fără viză în Statele Unite ale Americii pentru o perioadă de 90 de zile, în scopuri turistice sau de afaceri. Acest program este administrat de Departamentul pentru Securitate Internă al SUA (DHS), în colaborare cu Departamentul de Stat.

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au subliniat că accesul României în programul Visa Waiver necesită îndeplinirea unor criterii stricte legate de securitate, contraterorism, schimb de informații, imigrație, documente de călătorie și identitate, precum și un proces riguros de screening al călătorilor. Aceste criterii sunt incluse într-un Plan de Acțiune, în cadrul căruia MAI a realizat o serie de operațiuni și obiective esențiale pentru atingerea PVW.

De asemenea, MAI a reiterat angajamentul de a continua acest proces și de a menține dialogul și cooperarea cu partenerii instituționali din România, precum și cu cei americani, pentru a asigura finalizarea cu succes a aderării României la Programul Visa Waiver. Mai multe puteți citi aici.