lena Mateescu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), a vorbit miercuri despre vremea din primele zile ale lunii iulie. Aceasta spune că prima zi a lui Cuptor ”va debuta tot cu o vreme instabilă”.
Când scăpăm de caniculă și furtuni? Vremea în primele zile din iulie
Potrivit directorului ANM, prima zi a lunii iulie va debuta tot cu ”o vreme instabilă, la început în partea de vest, centru, nord, nord-est a țării, în zonele montane și submontane, apoi și în restul țării”.
„E o vreme a extremelor la nivel mondial în Europa şi iată că şi în România. Nu facem de la excepţie de la mersul condiţiilor climatice, pentru că aşa cum am spus-o în toate intervenţiile, fiecare an a doborât recordurile în anii anteriori. Într-adevăr vorbim de aceste alternanţe, de la o vreme mai rece şi instabilă. Să ne amtintim cum am început luna iunie, cu 1 iunie, cu cea mai rece zi din istoria măsurătorilor meteorologice.
Vorbeam de primele două decade cu abateri termice negative la nivel naţional, mai mari de 2,5 grade Celsius, iată că ultima decadă a adus primele zile de caniculă şi pentru prima dată într-o lună iunie, am emis cod roşu două zile consecutiv pentru şapte judeţe din partea de vest şi sud-vest a ţării. Aceste fenomene alternante de instabilitatea atmosferică accentuată şi valul de căldură a fost mult rapid în această vară, oriunde ne-am afla, dar mai ales la latitudini nordice.”, spune Elena Mateescu.
Au fost depășite recorduri la anumiți parametrii
Directorul ANM mai spune că România a înregistrat în fiecare zi noi recorduri la anumiți parametrii.
”Chiar şi în această dimineaţă am mai înregistrat la 27 de staţii meteorologice, recorduri pentru cele mai ridicate valori de temperaturi minime zilnice. De asemenea, dintre acestea, la 10 staţii, valorile sunt considerate lunare din întreg temperaturi minime şi sunt cele mai ridicate valori din întreg şirul de observaţii pentru la această dată de până în prezent.
Astăzi am mai înregistrat încă un record, pentru că am egalat numărul de avertizări meteorologice de cod roşu de tip nowcasting, 85 cu cele 10 emise în această după-amiază de cod roşu, recordul înregistrat în iunie 2020.”, mai spune aceasta.
10 avertizări de cod roşu de tip nowcasting
Elena Mateescu a precizat că miercuri au fost emise 10 avertizări de cod roșu tip nowcasting.
”Pentru multe areale din judeţele Alba, Vaslui, Maramureş, Suceava, Neamţ, Bistriţa-Năsăud (…) Din totalul de 13 emise astăzi, 10 au fost de cod roşu care s-au adăugat la cele 75 emise până în această dimineaţă la ora 11, de la 1 iunie şi iată că în total avem până la această oră 85. 85 au fost în total emise în luna iunie 2020, iar în 2019, 51.
FIecare lună, sau fiecare sezon, sau fiecare an, a doborât recordurile înregistrate în anii anteriori, din punct de vedere al frecvenței și intensității fenomenelor meteorologice extreme.”, mai spune directorul ANM.
Vremea în luna iulie
Referitor la luna lui Cuptor, Elena Mateescu spune că aceasta va debuta cu vreme instabilă.
”Mâine, prima zi din luna lui cuptor va debuta tot cu o vreme instabilă, la început în partea de vest, centru, nord, nord-est a țării, în zonele montane și submontane, apoi și în restul țării. Mâine vom observa aceleași condiții de instabilitate atmosferică accentuată, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului care pot lua local aspect de vijelie, izolat căderi de grindină. Precipitațiile pot depăși 20-40 l/mp și izolat 60-70 l/mp.
Rămânem cu temperaturi mai ridicate doar în partea de sud-vest a Olteniei, acolo unde vom întegistra 35 de grade Celsius și disconfortul termic va rămâne de interes în continuare. Trebuie să precizăm că și astăzi am înregistrat temperaturi resimțite de 37-38, chiar 43 de grade Celsius în partea de sud a țării, iar indicele de temperatură-umezeală a depășit în partea de vest, sud și est a țării pragul critic de 80 de unități.
Așadar, mâine mai putem vorbi de disconfort termic accentuat în partea de sud-vest a țării, acolo unde este posibil, chiar și în sud, să mai înregistrăm această situație, pentru că va fi un grad mare în continuare de umezeală în aer și temperaturi de 33-35 de grade Celsius pot determina creșterea indicelui de temperatură, umezeală și accentuarea stării de disconfort termic. În restul țării temperaturile vor fi în scădere, vom vorbi de temperaturi care nu vor mai depăși 25, posibil 26-27 grade Celsius. Instabilitatea va rămâne de interes până duminică.”, spune directorul ANM, Elena Mateescu.
Sursă foto: Dreamstime