Când se încheie criza politică din România. Dan Barna ia în calcul cel mai negru scenariu

coaliţia de guvernare

Sursă: INQUAM Photos, George Călin

Unul dintre cei doi lideri ai USR PLUS a vorbit despre finalul crizei politice şi marea împăcare ce ar putea avea loc între partenerii din coaliţia de guvernare. Dan Barna a indicat şi care ar putea fi cel mai negru scenariu pentru România, în acest context.

Scena politică din România a fost dată peste cap de criza politică din Guvern, pornită de la neînţelegerile dintre PNL şi USR PLUS.

Cât s-ar mai putea prelungi criza din coaliţia de guvernare? Dan Barna a recunoscut totul

Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS şi fost vicepremier în cabinetul Cîţu, vine cu noi detalii privind durata acestei crize politice. Barna afirmă că, din păcate, această criză se poate prelungi până după congresele PNL (25 septembrie) şi USR PLUS (2 octombrie).

Copreşedintele USR PLUS afirmă că cel mai negru scenariu pentru România este cel în care moţiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului ar fi “îngropată”, ceea ce ar constitui un precedent periculos.

“Un scenariu ar fi acesta, de vot al moțiunii, alt scenariu este să avem o amânare a Curții Constituționale, a deciziei, și moțiunea să ajungă să fie votată după congrese, asta înțeleg că este strategia celor de la PNL.

Sau varianta cea mai neagră pentru România, este ca moțiunea să fie îngropată, să se inventeze un pretext conform căruia dreptul la moțiune este unul de chef al căror care o verifică.

Se creează un precedent periculos pentru orice majoritate viitoare să refuze și acest drept care este expres trecut în Constituție, de aia e o încălcare grosolană a statului de drept în acest moment”, a declarat, marţi, Dan Barna.

“E o chestiune de competenţă umană de a putea înţelege cum se conduce o coaliţie”

Cu o zi în urmă, copreşedintele USR PLUS povestea că, la momentul constituirii coaliţiei de guvernare, Florin Cîţu “părea un premier reformator”, mai aproape de nevoia României de schimbare.

“La momentul acela nu îl cunoşteam pe Florin Cîţu anterior, decât din Parlament, ne-am văzut de două – trei ori, ne-am salutat de câteva ori, dar miza în această situaţie a fost faptul că Florin Cîţu părea un premier reformator, mai aproape de nevoia aceasta a României de schimbare, de reformă, percepţie pe care am avut-o cu toţii sau foarte mulţi dintre noi la momentul constituirii acestei coaliţii.

Până la urmă, e o chestiune de competenţă umană de a putea înţelege cum se conduce o coaliţie. Dacă nu îţi respecţi partenerii de coaliţie, nu ai cum să funcţionezi, de fapt de aici vine problema de fond, ideea că acest cabinet e pe nume personal, ori nu poate fi pe nume personal cât el se sprijină pe voturile a trei parteneri şi nu pe ale unuia singur”, a precizat Dan Barna pentru EuropaFM.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin