Războiul din Ucraina intră într-o nouă etapă, potrivit secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care punctează că Alianța anticipează că se va desfășura pe o scară mult mai largă. Oficialul spune că Ucraina va avea parte de o perioadă dificilă, având în vedere că Rusia pregătește o ofensivă masivă. Numărul doi din NATO a precizat şi cât timp va mai dura războiul din ţara vecină.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, susţine că războiul din Ucraina intră într-o nouă fază. Dacă până acum Rusia nu a reușit să-și îndeplinească planul, se poate observa o regrupare a forțelor rusești pentru declanșarea unei ofensive masive în Estul şi în Sudul Ucrainei.
„Intrăm în a doua fază a acestui război declanşat de Rusia. Prima etapă – şase săptămâni – a fost dominată de încercarea Rusiei de a ocupa principalele centre urbane ale Ucrainei. Această încercare a fost în mare măsură nereuşită, dar observăm că forţele Federaţiei Ruse se regrupează pentru a declanşa o ofensivă masivă în Estul şi în Sudul Ucrainei.
Deci, din păcate, vedem acest război prelungindu-se, anticipăm în următoarele zile o ofensivă pentru ocuparea de către Rusia a întreg teritoriul provinciilor Doneţk şi Luhansk din Donbas şi consolidarea coridorului terestru care leagă Crimeea de Donbas. Din păcate, anticipăm un război pe scară mai largă, diferit în natură”, a declarat Mircea Geoană într-un interviu pentru news.ro și Prima TV.
Cum va arăta a doua parte a confruntării?
Oficialul NATO a precizat că vom vedea în a doua parte o confruntare cu mai multe tancuri, pe teritorii mult mai largi şi nu în zone urbane, de mai lungă durată decât anticipase NATO iniţial. Acesta spune că va fi mai aproape de un război convenţional din Al Doilea Război Mondial.
„Dacă în prima parte, am văzut un tip de război în care forţe ruseşti încercau să ocupe oraşe importante şi nu au reuşit, vom vedea acum ceva care seamănă mai mult cu tipul de război convenţional din Al Doilea Război Mondial, cu mai multe tancuri, pe teritorii mult mai largi şi nu în zone urbane. Anticipăm săptămâni, luni, poate chiar şi ani de război.
Aş vrea să spun un cuvânt şi despre atrocităţile pe care Rusia le comite. Am văzut la Bucha masacrul şi barbarismul de acolo. Azi am avut un atac cu rachete în gara unui oraş din Estul Ucrainei omorând foarte multă lume, oameni nevinovaţi.
Observăm şi o escaladare a modului în care Rusia, de o manieră totalmente brutală, barbară şi condamnabilă, continuă să atace cetăţeni nevinovaţi, iar această dimensiune ne va face să fim şi mai determinaţi să-i ajutăm pe ucraineni, să întărim NATO şi să izolăm Federaţia Rusă”, a explicat secretarul general adjunct al NATO.
Rusia nu va ataca statele care ajută Ucraina
În ceea ce privește ajutorul pe care statele îl acordă Ucrainei și dacă există posibilitatea ca acestea să fie atacate la rândul lor de Rusia, Mircea Geoană spune că acest lucru „nu reprezintă o formă de angajament al NATO într-un război cu Federaţia Rusă”.
„În primul rând, dreptul la autoapărare este un drept fundamental, consemnat în Carta ONU. Deci dreptul Ucrainei la autoapărare este un drept pe care noi îl susţinem în conformitate cu dreptul internaţional. Avem tot dreptul din lume – şi moral, şi politic, şi strategic, şi militar, şi juridic – de a-i ajuta pe ucraineni.
Iar faptul că noi îi ajutăm pe ucraineni să se apere în faţa unei armate mai numeroase şi mai capabile, cel puţin pe hârtie, nu reprezintă o formă de angajament al NATO într-un război cu Federaţia Rusă.”