Vești de ultimă oră pentru români chiar în pragul iernii. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a vorbit despre interzicerea centralelor de apartament, dar și despre interzicerea centralelor cu lemne. Când ar putea fi implementate aceste măsuri drastice?
Vești de ultimă oră pentru România. În cadrul conferinței „Independență sau interconectivitate? Drumul gazelor – de la sursă, la resursă”, organizată de Antena 3, ministrul Mediului, Tanczos Barna a vorbit despre cele mai importante subiecte care au fost generate odată cu criza gazelor care a lovit România.
“Nu înseamnă interzicere imediată.(…) Este o tranziţie”
Printre subiectele abordate de ministru s-a numărat și interzicerea centralelor pe lemne, dar și a celor de apartament. Astfel, potrivit ministrului, în momentul de față nu se vorbește de interdicții, ci despre un proces de lungă durată pentru a ajunge la punctul dorit.
Mai exact, Tanczos Barna anunță că interzicerea centralelor de apartament va fi făcută în câteva decenii. În ceea ce privește situația centralelor pe lemne, el a adăugat că și în acest caz este vorba de o tranziție către anul 2050, astfel încât să fie atinsă acea neutralitate climatică pe care tote țările și-o doresc.
„Nu vorbim de interdicții. Această trecere printr-un proces lung de câteva decenii nu înseamnă impact imediat asupra centralelor de apartament. Nu înseamnă interzicere imediată pentru cărbune, gazul natural, nici pentru lemnul de foc. Este o tranziție.
Un proces de tranziție către 2050, când trebuie să atingem acea neutralitate climatică, care nu va însemna eliminare totală pentru aceste resurse”, a precizat Tanczos Barna.
Anunțul momentului despre centralele termice
Totodată, ministrul Mediului a mai adăugat că în momentul de față, eliminarea totală a centralelor termice nu este o prioritate pentru Comisie. El susține că o prioritate o reprezintă soluțiile pentru astfel de centrale, care au un impact redus asupra mediului înconjurător.
„Indiferent dacă vorbim de hidro, cărbune, centrale, unde suntem deja într-un infrigement cu Comisia, eliminarea totală nu este o prioritate de mâine pentru Comisie. Trebuie să găsim soluțiile și pentru centralele pe cărbune, și pe gaze naturale, și pentru centralele hidro. Soluțiile de impact redus sau 0 aspră mediului înconjurător”, a adăugat ministrul mediului.
În cadrul conferinței a fost prezent și ministrul Energiei, Virgil Popescu care a anunțat că România ar urma să aibă primele gaze naturale din Marea Neagră la începutul aunului viitor, lucru esențial în contextul crizei actuale a gazelor.
”Primele gaze naturale din marea Neagră pe care le vom avea, sunt din perimetrele Aurora și Doina, care vor intră în sistemul național de transport, sper eu, la începutul anului viitor. Vorbim de circa un milion de metri cubi de gaze care ar trebui să între, începând cu anul viitor, în sistemul național de transport. Este un perimetru mai mic, dar este un început”, a precizat Virgil Popescu la Conferință.