În Arizona, care trimite în Colegiu 11 electori, fostul vicepreşedinte Joe Biden conduce cu 2,4% din voturi, adică peste 68.000, şi mai sunt de numărat 14% din buletine, din care cel puţin 275.000 în comitatul Maricopa, unde candidatul democrat are deja un avans 4%. Următoarele rezultate parţiale sunt aşteptate abia vineri după ora 02.00 GMT.

Conform legislaţiei din Arizona, voturile se renumără automat dacă diferenţa dintre cei doi candidaţi este mai mică de 0,1%, iar pentru acest demers nu se prevede un termen limită. Costul renumărării este suportat de la caz la caz de stat, comitat sau municipalitate.

Georgia

În Georgia, care dă 16 electori, actualul preşedinte Donald Trump conduce cu 0,4%, adică 18.540 de voturi, când mai sunt de numărat 4% din buletine. Rezultatele ar putea fi publicate joi la ora 17.00 GMT. Renumărarea poate fi solicitată în termen de două zile lucrătoare după anunţul oficial şi nu se precizează cine plăteşte.

Nevada

În Nevada, stat reprezentat în Colegiul Naţional de şase electori, Joe Biden conduce cu 0,6% (7647 de voturi) şi mai sunt de numărat 14% din voturi. Următoarea actualizare a datelor se va face joi la ora 17.00 GMT, dar buletinele de vot primite prin poştă mai pot fi luate în considerare încă nouă zile după data alegerilor. Candidatul învins poate solicita în termen de 48 de ore renumărarea, dacă diferenţa este sub 2000 de voturi

Carolina de Nord

Carolina de Nord dispune de 15 voturi în colegiu. Trump conduce cu peste 76.000 de voturi, adică 1,4%, şi mai sunt de numărat 5% din buletine. Rezultatul oficial va fi cunoscut abia săptămâna viitoare; sunt considerate valabile voturile prin corespondenţă primite până în 12 noiembrie. Renumărarea este automată dacă diferenţa între candidaţi este sub 1%; cererile de renumărare se primesc timp de două zile lucrătoare după încheierea primei numărători.

Pennsylvania

Pennsylvania, cu 20 de electori, va mai comunica date joi în jurul orei 17.00 GMT. După cele mai recente rezultate, Trump are un avans de 135,000 de voturi, adică 2,1%. Se vor număra şi buletinele primite în următoarele trei zile după data alegerilor, dacă au fost expediate până în ziua respectivă (marţi, 3 noiembrie). Mai sunt de numărat peste 763.000 de buletine primite deja prin poştă. Renumărarea se va face automat dacă diferenţa finală este sub 0,5% sau la cererea unuia din candidaţi, care poate fi depusă până joia viitoare.

Conform Edison Research, fostul vicepreşedinte democrat Joe Biden dispune deja, fără a lua în calcul aceste cinci state, de 243 de electori, iar actualul preşedinte, republicanul Donald Trump, de 213. Alte reţele îl creditează deja pe Biden cu cele 10 voturi în Colegiul Electoral din partea Arizonei; în acest caz, democratul mai are nevoie de victorie în unul singur din celelalte patru state pentru a ajunge la Casa Albă.

Toţi electorii din fiecare stat votează în Colegiu pentru candidatul câştigător în statul pe care îl reprezintă; fac excepţie de la regulă doar două state, Maine şi Nebraska, unde rezultatele sunt deja sigure.

Calculele sunt valabile doar presupunând că rezultatele se menţin după renumărări şi alte demersuri judiciare iniţiate de republicani pentru a bloca voturile prin corespondenţă, care până acum sunt în majoritate pentru Biden.