Ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu a declarat că majorarea pensiilor nu poate fi făcută cu orice procent în anii ce vin. Totodată, el neagă faptul că Bruxelles ar fi impus vârsta de 70 de ani pentru ieșirea la pensie în România.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că în PNRR există într-adevăr condiția potrivit căreia pensiile nu pot depăși 9,4% din PIB, însă este însoțită de reforma sistemului.
Declarațiile ministrului vin în aceeași zi în care Marius Budăi a anunțat că de la 1 ianuarie 2022 vor fi mărite salariile și alocațiile, precum și pensia minimă și punctul de pensie, însă nu va fi acordat ajutorul de 1.200 de lei promis pensionarilor pentru această iarnă.
„Există condiția ca pensiile să nu depășească 9,4% din PIB, dar acesta este un lucru bun. Noi, în momentul de față, suntem undeva sub 8% din PIB ca nivel al valorii pensiilor. Din punctul meu de vedere, este un lucru bun pentru că bugetul trebuie să fie solid. Ceea ce trebuie să spunem, de asemenea, legat de acest procent este că acest procent vine la pachet cu o reformă în sistemul pensiilor, astfel încât în materie de pensii speciale, cum sunt ele numite, sistemul să fie revizuit astfel încât să nu mai avem pensii mai mari decât salariul, de exemplu. În sistemul public de pensii, sunt câteva lucruri care vor conduce la o echitate mult mai mare”, a declarat Dan Vîlceanu, joi seară, la un post TV.
Întrebat dacă este posibil să nu mai crească pensiile pentru a respecta anumimte condiții prevăzute în PNRR, Dan Vîlceanu a avertizat că „depinde cât promit partidele în ani electorali că pot majora pensiile, dar atunci va fi mult mai ușor să ne dăm seama care din partide minte”
Cât va fi salariul minim pe economie, de la începutul anului viitor?
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat public că salariul minim pe economie va crește de la 1 ianuarie 2022. De asemenea, acesta a informat că vor fi majorate și alocațiile și pensiile minime.
„Salariul minim pe economie, de la 1 ianuarie, va fi de 2.550 de lei. De asemenea, vă informez că am discutat cu premierul şi am discutat şi în coaliţie, voi convoca un Consiliu Naţional Tripartit pentru o primă întâlnire cu noul Guvern.
Ne dorim şi îmi doresc foarte mult ca dialogul social în România să fie într-adevăr dialog social, iar dialogul cu partenerii sociali, şi mă refer la patronate şi la sindicate, să fie într-adevăr un dialog”, a spus Marius Budăi.