Când se va redeschide Valea Oltului
Sorin Grindeanu a declarat că lucrările pe Valea Oltului sunt în grafic și că traficul va fi redeschis pe 9 august. Totodată, i-a criticat pe cei care fac „discursuri populiste” privind necesitatea închiderii circulației, făcând referire la liberali, deși nu i-a menționat în mod direct.
„Marți o să merg să văd cum se desfășoară lucrările. O să fie marți 2 săptămâni de la acele restricții care sunt absolut necesare. Discursurile populiste care nu au legătură cu partea practică, pe mine nu mă impresionează. Și dacă ar fi batalioane de ostași galbeni pe Valea Oltului nu cred că s-ar putea face defrișări pe timp de noapte. Și nu că cred eu, nu crede nimeni. Această decizie a fost luată de cei care se pricep. Aceste declarații care cred unii că aduc voturi, trebuie ignorate”, a declarat Grindeanu în cadrul unei conferințe de presă.
Ministrul Transporturilor a specificat că lucrările au avansat deja cu 40% și că constructorul se află în conformitate cu termenul stabilit.
„Aseară, raportul arată că sunt undeva la 40%, ceea ce înseamnă foarte bine, marți o să fiu personal acolo. Sunt în grafic, ceea ce înseamnă că pe 9 august se reia circulația pe Valea Oltului”, a afirmat acesta.
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a susținut o conferință de presă după semnarea contractului pentru finalizarea drumului de legătură între A1 și DN69.
Lucrările ar putea fi gata înainte de termen
Totodată, CNAIR a anunțat că lucrările de pe Valea Oltului au fost finalizate în proporție de 40% și există șanse ca acestea să fie completate mai devreme decât termenul prevăzut.
Lucrările, pentru care traficul rutier a fost suspendat, au avansat deja în proporție de aproximativ 40%. Compania turcă a crescut numărul de angajați pe șantier, conform informațiilor furnizate de CNAIR și citate de reprezentanții PSD.
Suplimentarea efectivelor a fost realizată pentru a asigura finalizarea lucrărilor înainte de termen și pentru a garanta siguranța participanților la trafic, circulația fiind permisă pe timpul nopții.
Arborii defrișați sunt trimisi către Ocoalele Silvice din zonă, iar persoanele fizice care au avut suprafețe defrișate sunt compensate conform unei Hotărâri de Guvern.
„Până astăzi (ziua a 10-a) (n.r. – joi) a fost defrișată aproape 40% din suprafața de 10 ha de pădure din zona critică a viitoarei autostrăzi.
Deși și a plouat și astăzi, constructorul a continuat lucrările pe tot parcursul zilei și a informat că la sfârșitul săptămânii acesteia va aduce alpiniști specializați pentru curățarea versantului”, au transmis reprezentanții CNAIR.
Reprezentanții companiei au anunțat, de asemenea, că masa lemnoasă defrișată va fi transferată către ocoalele silvice din localitățile afectate sau către persoanele fizice care dețin pădurile, conform deciziilor stabilite prin Hotărârea de Guvern.
„Arborii defrișați sunt trimiși la Ocoalele Silvice din zonă, la Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) care dețin anumite suprafețe supuse defrișărilor, dar și unor persoane fizice (proprietari) care sunt despăgubite în natură pentru masa lemnoasă.
Această distribuire a fost stabilită prin Hotărârea de Guvern pentru expropriere”, mai anunță CNAIR.