Când se vaccinează Rafila? Ce spune medicul după ce a ieșit din izolare

Alexandru Rafila

Sursa: INQUAM Photos, Sabin Cirstoveanu

Vaccinarea anti-covid a început duminică, 27 decembrie în România, însă reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, dr. Alexandru Rafila nu s-a vaccinat încă. În acest context, el vine cu o serie de noi precizări.

Alexandru Rafila a declarat că se va vaccina, după ce, recent, s-a vindecat de infecţia cu COVID şi a ieșit recent din izolare. Potrivit medicului, organismul uman are nevoie de o consolidare a răspunsului imun, iar vaccinul oferă această oportunitate.

De asemenea, el a mai precizat că vaccinul este o mare oportunitate pentru organism.

„Am să mă vaccinez. Știți bine că eu am trecut prin infecție și luni, 21 decembrie, a fost prima zi când am ieșit din izolare. Mă voi vaccina, probabil în câteva luni, în luna aprilie cel mai probabil. Las ciclul natural al bolii să își urmeze drumul.

Sigur, o să îmi fac și dozări de anticorpi până atunci, dar în luna aprilie probabil că mă voi vaccina, pentru că e nevoie și de o consolidare a răspunsului imun, iar vaccinul oferă această oportunitate, mai ales că sunt multe persoane care au făcut forme de boale inaparentă.

Sunt așa-zisele persoane asimptomatice, care nu știu că au trecut prin boală, dar ele sunt vaccinate și lucrul acesta nu înseamnă în niciun caz o problemă pentru ele. Nu trebuie să testeze în mod separat, dimpotrivă, e bine să se vaccineze, iar lucrul acesta le consolidează răspunsul imun”, a spus el.

Festivitatea a costat mai mult decât vaccinul

Totodată, Rafila a criticat ceea ce el a numit „festivismul” cu care a fost primită prima tranșă din vaccinul anti-COVID-19. Potrivit medicului, este posibil ca banii cheltuiți pentru acest ”festivism” să fie mai mulți decât valoarea vaccinului.

El a mai precizat că trebuie să fim cu toții modești și să ne ocupăm de o campanie de informare pentru ca oamenii să știe ce înseamnă vaccinul anti-covid și de ce trebuie să se vaccineze.

„Pentru cele două cutii de vaccin care au sosit – că discutăm de două cutii de vaccin care conțineau, fiecare dintre ele, cinci recipiente secundare, care erau în gheață carbonică (…) mi s-a părut puțin cam mult festivism: deplasare cu elicopterul ca să așteptăm la frontieră vaccinul… Adică, până la urmă, cheltuielile implicate de aceste ‘festivități’ au fost, cred, mai mari decât valoarea vaccinului primit.

Cred că trebuie să fim modești și să facem o campanie de informare pentru că, din câte am văzut eu, campania de informare cam bate pasul pe loc. Ea trebuia să înceapă simultan cu obținerea aprobării vaccinului de la Agenţia Europeană a Medicamentului și cadrele medicale trebuie rapid instruite – toate cadrele medicale – pentru că ele sunt sursa de informații pentru restul populației.

Cred că bătălia în ceea ce privește durata vaccinării se dă în funcție de calitatea campaniei de informare și de comunicare”, a apreciat declarat Alexandru Rafila într-o emisiune la B1 TV.

Sursa foto: Inquam Photos, Sabin Cirstoveanu