Executivul local din Catalonia a oferit 7.800 de locuri de muncă la cules de fructe în Lleida, dar urmează să fie ocupate numai 21% dintre acestea, notează luni cotidianul El Pais, în cadrul unui reportaj cu titlul „Şomerii care fug de muncă”, în care se scoate în evidenţă faptul că, deşi Catalonia numără peste 676.000 de şomeri, majoritatea lucrătorilor sezonieri vor fi români, columbieni ori nord-africani.
Dintre toţi aceşti lucrători, aproximativ 5.000 vor fi români, care pot fi angajaţi ca urmare a ridicării restricţiilor de pe piaţa muncii. De asemenea, mai notează cotidianul El Pais, vor fi angajaţi din ţările de origine aproximativ 700 de sud-americani, mai ales columbieni. Cifrele sunt mai mici, mai ales în acest din urmă caz, tocmai pentru că administraţia locală vrea să acorde prioritate la angajare şomerilor stabiliţi în Catalonia, care au mai muncit la câmp.
Atâta vreme cât livezile din Lleida miros a fructe, estimările cu privire la cules sunt asemănătoare celor din sezonul anterior – 270.000 de tone de piersici şi nectarine, 210.000 de tone de mere şi 208.000 de tone de pere -, iar fermierii au nevoie de până la 12.000 de muncitori sezonieri, autorităţile locale au încercat să găsească 7.800 de şomeri din Catalonia, care să se ocupe de cules. Lucrul la câmp este însă foarte greu – şi este plătit numai cu 5,91 de euro pe oră, consemnează cotidianul spaniol.
Executivul local a informat aceste mii de persoane cu privire la oferta de muncă pentru câteva luni, dar au răspuns afirmativ numai 1.668 de şomeri, mai ales imigranţi, susţine Joan Josep Berbel, director al serviciului local pentru ocuparea forţei de muncă. Anterior, aminteşte cotidianul spaniol, ministrul muncii, Celestino Corbacho, propunea ca şomerii care refuză locuri de muncă să-şi piardă dreptul la prestaţii.
Sezonul culesului din acest an este marcat şi acum de şomaj şi criză, aşa că nimeni nu se aşteaptă la greutăţi în a găsi mână de lucru: străzile şi pieţele din Lleida şi din satele din apropiere, unde există ferme şi cooperative agricole, sunt pline de lucrători sezonieri care aşteaptă să fie angajaţi, consemnează El Pais. Aşa se petrece în fiecare an, însă de data aceasta, lucrurile vor fi mai complicate, pentru că angajatorii oferă din ce în ce mai des de lucru numai celor care au actele în regulă – mai ales după ce autorităţile locale catalane au anunţat că vor impune controale stricte.
SURSA: Agerpres