Trec peste faptul că armonizarea fiscală cu directivele europene ar fi trebuit să fie operată prin implementarea unitară şi coerentă a unui set de reglementări corect articulate, şi nu prin „fragmentări“ succesive ale referenţialului normativ în materie fiscală. Nu pot însă să nu mă întreb dacă – în urma tuturor acestor modificări atât de dese şi de supăratoare ale legislaţiei fiscale – am reuşit, într-un final, să consolidăm o legislaţie fiscală fără posibilităţi de interpretare abuzive şi discreţionare (fie din partea contribuabililor, fie din partea organelor fiscale). Parafrazându-l pe Caragiale, am putea spune: „să se modifice primesc, dar să se schimbe ceva“; altfel spus, ce am obţinut şi ce avem? În cele ce urmează, o să mă opresc doar la câteva aprecieri selective privind reglementările în domeniul TVA.
Spre exemplu, noţiunea de „transfer de active“ prezintă riscuri fiscale evidente la eventuala sa operaţionalizare efectivă în practică, în special din perspectiva criteriilor care stau la baza calificării unei tranzacţii ca având un caracter global (ca un tot unitar) şi nu caracterul unor livrări individuale de bunuri. Alt exemplu este noţiunea de „grup de TVA“, care a fost implementată după principiul tipic românesc „las-o, mă, că merge și aşa“; adică este aplicabilă în raport de modul de constituire al grupului şi de întocmire al deconturilor consolidate de TVA, dar nu şi în raport de sfera de aplicare a TVA pentru unele tranzacţii realizate între membrii grupului (mă refer aici prin comparaţie cu aquis-ul comunitar în domeniu). De asemenea, în cazul operaţiunilor interne taxabile, există o lipsă de corelaţie vizibilă între faptul generator şi exigibilitatea TVA cu data prevăzută ca fiind obligatorie pentru emiterea facturilor aferente în cauză. Altfel spus, dacă livrez bunuri (sau prestez servicii) pe data de, să presupunem, 30 ale lunii, am obligaţia să emit factura până pe data de 15 a lunii următoare. Cu toate acestea, deoarece intervine faptul generator, am obligaţia să colectez, să înregistrez şi să declar fiscal TVA în luna în care am efectuat livrarea bunurilor, chiar pe bază de aviz de însoţire a mărfii şi chiar dacă nu am întocmit factura în luna respectivă. În mod evident, beneficiarul (clientul) meu nu-şi poate deduce în contrapartidă taxa, deoarece exercitarea dreptului de deducere este condiţionată de deţinerea unui document (factura) care trebuie să conţină toate elementele de formă prevăzute la art.155 Cod fiscal. Şi atunci care mai este principiul neutralităţii taxei, pe care se pune accentul atât în directivele europene, cât şi în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie?!? Şi asta fără a mai aduce în discuţie „substanţa economică“ a tranzacţiei… 

Nu în ultimul rând, sunt tare curios ce efecte va genera în practică recenta Decizie nr. 2012/232/UE din 26 aprilie 2012 (privind autorizarea României de a aplica limitarea dreptului special de deducere a taxei în cazul autoturismelor), având în vedere, mai ales, data de la care se menţionează că produce efecte juridice (respectiv, data notificării acesteia)…