Deşi pare surprinzător, imobiliarele nu au fost o carte perdantă pentru absolut toată lumea în anul 2009. Bucureşteanul Florin Bulat, proprietarul centrelor comerciale Prosper şi investitor în sectorul rezidenţial, şi-a dublat afacerile.
Pe vremea când în România comerţul se făcea la tarabă, iar primele centre comerciale abia îşi făceau apariţia pe piaţă, Florin Bulat (39 de ani) a început să construiască, pe un teren de 3.000 de metri pătraţi, în zona Valea Cascadelor (vestul Bucureştiului), boxe cu standuri de alimente. Destinaţia iniţială a acestora a fost însă schimbată nu peste mult timp, proprietarul orientându-se către materiale de construcţii, intrând astfel în tradiţia zonei. A scos aproape imediat profit, pe care l-a investit într-un centru comercial în Mihai Bravu. Noul Prosper, inaugurat acum un deceniu, era dedicat mobilei. Între timp, a închiriat spaţii şi unor bănci, iar afacerea a dat roade. Nu a durat mult până a primit o ofertă de 1,5 milioane de euro pentru a vinde complexul. „Deşi tentantă, am refuzat oferta pentru spaţiul de 2.000 de mp. Nici acum nu vreau să-mi înstrăinez afacerea“, declară Florin Bulat.
Folosind ca resurse financiare o parte din chiria încasată de pe urma celor două centre (cu o suprafaţă cumulată de o jumătate de hectar), Bulat a hotărât să se extindă. Astfel, în 2002 a inaugurat un nou centru comercial, în zona 13 Septembrie. Noul „minimall“, cu piaţă, supermarket, alte magazine şi bancă, se desfăşoară pe 8.000 de metri pătraţi. „Autorizaţia de construcţie am primit‑o pentru patru etaje, însă noi am făcut doar unul. Acum, continuăm proiectul pentru că există cerere“, spune omul de afaceri, anunţând că intenţionează să dubleze suprafaţa comercială, mai ales că fluxul de clienţi depăşeşte o medie zilnică de 4.000 de persoane.
Nu se opreşte din construit
„Pe un etaj vom face o zonă de distracţii, cu bowling, biliard, la un altul vom face spaţii comerciale destinate închirierii (spaţiile din centru se închiriază cu 20 de euro/metrul pătrat/lună), iar la ultimul nivel vor fi săli de conferinţe“, dezvăluie Bulat.
Investiţia în extinderea centrului Prosper se ridică la 2,3-2,4 milioane de euro, bani ce provin atât din profitul reinvestit, cât şi din credite bancare. Lucrările de extindere au început anul trecut, în septembrie, şi vor fi finalizate în decembrie anul acesta. Mai nou, Florin Bulat îşi testează abilităţile antreprenoriale şi în domeniul imobiliar rezidenţial. Prin firma G.N.B Imob Group a început, în 2007, construcţia a trei blocuri în zona 13 Septembrie. În total, imobilele (două blocuri de şase şi unul de opt etaje) cumulează 54 de apartamente. „Le-am vândut pe toate, mai puţin o mansardă“, se laudă investitorul, menţionând că a recuperat rapid investiţia de două milioane de euro, profitul fiind considerabil.
Anul trecut, în plină criză imobiliară, Bulat a mai investit patru milioane de euro pentru construcţia a două blocuri de 115 apartamente, în total, în zona Ferentari din Bucureşti. Cu un preţ de 900-1.000 de euro metrul pătrat, din proiectul finalizat acum două luni s-au achiziţionat 25% din apartamente. „Suntem încrezători că vom reuşi să vindem şi aici tot. Am sesizat că acum nu se mai face diferenţă atât de mare la metru pătrat când vorbim de blocuri noi. Le vând la acelaşi preţ ca şi pe cele din 13 Septembrie“, mai spune Bulat.
Acesta mai deţine un teren într-o zonă centrală a Capitalei (Delea Veche), unde, în această toamnă, va începe construcţia unui bloc de nouă etaje, o investiţie de câteva milioane de euro.
În 2008, cifra de afaceri a companiei a fost de şapte milioane de lei (1,9 milioane de euro), iar anul trecut Bulat aproape că şi-a dublat cifra de afaceri, ajungând la 12 milioane de lei (2,83 milioane de euro).
Autorizaţia de construcţie am primit-o pentru patru etaje, însă noi am făcut doar unul. Acum continuăm proiectul.
Florin Bulat, proprietar centre Prosper
Investiţii de peste 10 mil. €
– Centrele Prosper cumulează peste 21.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale, date spre închiriere la un preţ de aproximativ 20 euro/mp.
– Investiţiile în modernizarea şi extinderea centrelor depăşesc 2,6 milioane de euro.
– Alte şase milioane de euro au fost investite pentru construcţia a 170 de apartamente.
– În toamnă, va începe construcţia unui bloc cu 9 etaje, pentru care se vor investi câteva mil. euro.
6 milioane euro a reprezentat investiţia în două proiecte imobiliare. Până acum profitul a fost de 2 mil. euro