Rivalii pieţei low cost, Wizz Air şi Blue Air, schimbă la mijlocul anului planul de atac, îndreptându-se către cei circa 400.000 de pasageri pe care compania My Air, intrată recent în faliment, îi transporta anual dinspre şi către România.
În mai puţin de o lună, doi mari operatori low cost, My Air şi Sky Europe, şi-au declarat falimentul. Vestea vine la mai puţin de un an după ce companiile anunţaseră că urmează să fuzioneze şi să devină astfel cel mai mare operator din Europa Centrală şi de Est. Mai multe rute, tarife mai bune, toate acestea reprezentau promisiunile celor doi operatori low cost pentru 2009. Prima care a anunţat falimentul a fost Sky Europe, dar la câteva zile după anunţ şi-a reluat zborurile. În prezent, încă operează de două ori pe săptămână între Bucureşti şi Viena, păstrându-şi supremaţia pe această rută. Licenţa temporară îi va expira însă în această toamnă, când, potrivit reprezentanţilor pieţei, operatorul low cost îşi va încheia socotelile definitiv cu transportul aerian.
Probleme pentru pasageri
În schimb, partenerul său, My Air, a rămas fără licenţă în urmă cu două săptămâni. „Problemele financiare, lipsa unui investitor pe care nu l-am găsit au băgat compania în faliment“, au declarat pentru Capital surse din cadrul companiei italiene. Spre deosebire de Sky Europe, My Air a încetat să mai zboare, nu a restituit banii pentru biletele deja achiziţionate, şi-a lăsat pasagerii pe unde s-a nimerit, dar a oferit în acelaşi timp o nouă oportunitate pentru Wizz Air şi Blue Air, care s-au oferit imediat să-i transporte pasagerii, dar să-i preia şi anumite rute. „În doar o săptămână, am câştigat peste 3.000 de pasageri ai My Air“, spune Florentina Ivan, director de marketing Blue Air. „În primele două zile, i-am transportat doar cu taxele de aeroport (între 20 şi 45 euro pe zbor n.red), iar în prezent am stabilit un preţ fix pentru orice destinaţie din Italia, adică 59 de euro pe zbor“, adaugă Ivan. Deşi nu a oferit o cifră exactă a pasagerilor câştigaţi de la My Air, Wizz Air confirmă creşterea numărului de bilete vândute în această perioadă.
My Air nu mai avea multe curse unice: singura pe care cei doi rivali ai săi încă nu începuseră să opereze era Rimini (Italia). Anul acesta a pierdut exclusivitatea pe rute precum Catania şi Napoli, pe care fusese deschizător de drumuri şi avea un grad de ocupare de peste 75%. Succesul l-a speculat şi Blue Air, care a introdus o cursă către cele două oraşe, ruta devenită cu atât mai profitabilă după dispariţia My Air.
„Pentru a putea transporta pasagerii My Air am suplimentat numărul curselor către Sicilia şi Napoli, de la trei săptămânal la cinci“, spune Florentina Ivan, director de marketing Blue Air. Cât despre introducerea de noi zboruri, reprezentanta Blue Air afirmă că nu e cazul momentan, dar că „va fructifica şansele care se vor ivi“.
Trei curse noi – Catania, Forli şi Napoli – au fost introduse însă rapid de Wizz Air, imediat după ieşirea My Air din piaţă. „Erau rute la care ne gândisem înainte, dar au fost introduse în urma anunţului privind falimentul My Air“, a declarat pentru Capital Natasa Kazmer, director corporate communication & public affairs al Wizz Air.
La vânătoare de curse
„Te uiţi la ce face competiţia, astfel încât să poţi reacţiona foarte rapid“, spune Kazmer. Wizz Air opera zboruri pe aeroportul Forli, dar nu din Capitală, şi intenţiona să introducă şi din Bucureşti o cursă, tocmai datorită proximităţii cu Rimini, concurând astfel My Air. „Toată situaţia cu My Air şi Sky Europe creează oportunităţi, dar nu înseamnă că preluăm toate rutele“, arată Kazmer, precizând că operatorul său foloseşte aeroporturile secundare, tocmai pentru a plăti taxe mai mici şi a oferi tarife scăzute, spre deosebire de My Air, care zbura în special pe aeroporturile principale.
5 mil. pasageri este miza transportatorilor low cost pe piaţa românească. Wizz Air şi Blue Air au estimat că vor transporta anul acesta câte 1,9 mil. pasageri fiecare
Jucători şi pasageri
În România, My Air ocupa anul trecut poziţia a treia (după numărul de călători transportaţi), iar Sky Europe se afla pe poziţia a patra, conform Official Airline Guide. La nivel european, Sky Europe a transportat 3,7 milioane de călători, în 2007, în timp ce My Air, doar 1,5 milioane.
Wizz Air a transportat 700.000 de pasageri în primul semestru al acestui an, din şi spre România. Încasările din vânzări au fost mai mici, dar numărul biletelor vândute, mai mare. La nivel de grup, compania a înregistrat o creştere de 30%.
Blue Air a transportat în 2008 peste 1,1 milioane de pasageri, înregistrând o creştere de peste 20% faţă de 2007. Pentru acest an, anticipează un total de 1.700.000 de călători.