Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea a declarat, marţi seară, că a fost terminată partea de negocieri politice cu Comisia Europeană pentru PNRR.
„Am terminat partea de negocieri politice cu Comisia Europeană. Colegii mei din minister şi colegii din ministerele de linie completează acum acele componente uriaşe, acele mii de pagini în acord cu ceea ce am negociat. E perioadă de concedii, se munceşte mai puţin la Comisie, la noi se munceşte încă foarte mult, la MIPE, pentru a trimite aceste componente updatate la Comisie.
Apoi este o perioadă de trei, patru săptămâni la Comisie, toate directoratele din Comisie iau la mână ce trimitem noi şi spun dacă este OK, dacă este în linie cu ce am negociat. Pe acest calendar, în ultimele zece zile din septembrie vom avea decizia Comisiei privitoare la PNRR-ul României. Apoi vom avea în octombrie decizia Consiliului şi să terminăm această sagă care a durat mai mult decât aş fi dorit eu, care este mai complicată decât aş fi dorit eu şi multă altă lume, dar care reprezintă noutate absolută în sensul de a avea la pachet mulţi bani şi multe reforme”, a explicat Cristian Ghinea, marți seară la Digi24.
Două miliarde de euro vor veni imediat după aprobare
Ministrul a menţionat că din PNRR aproape două miliarde de lei vor veni imediat după aprobare.
„Vom avea aproape două miliarde de euro imediat pe finanţare, pe partea din partea de granturi de refinanţare. Din aceşti bani vom da imediat celor care s-au apucat de proiecte sau care au proiecte foarte avansate”, a transmis ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
El a precizat că nu poate decide personal unde se vor duce banii din PNRR.
„Multă lume crede că stau eu pe 30 de miliarde şi dă Ghinea din pix. La fonduri europene avem comisii de evaluare independente în care nu am voie să dau un telefon. Dacă dau un telefon suspendă Comisia programul pentru că a intervenit politic pe decizie”, a susţinut Cristian Ghinea.