Anul trecut, fostul lider PSD Liviu Dragnea a fost condamnat definivit la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu. În aceeași zi, acesta a fost arestat dus la penitenciarul Rahova.
Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost arestat și condamnat pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman.
Acesta trebuie să stea la penitenciarul Rahova timp de trei ani și șase luni cu executare. Totuși, acesta a recurs la mai multe metode pentru a ieși mai devreme din închisoare însă toate au eșuat.
Cum ar putea, totuși, să fie eliberat condiționat
Fostul lider social-democrat ar putea fi eliberat condiționat după ce va ispăși două treimi din pedeapsă, așa cum prevede Codul Penal. Altfel spus, după doi ani și patru luni Liviu Dragnea ar putea să iasă din închisoare.
Acesta ar putea beneficia de o reducere a zilelor de închisoare având în vedere că acesta a muncit în interiorul penitenciarului Rahova și că a participat la activități educaționale.
Cum a vrut să iasă din închisoare
În 2019, Dragnea a constestat decizia ICCJ însă judecăttorii de la Curtea Supremă au respins definitiv contestația. Ulterior, în luna ianuarie, fostul lider social-democrat a formulat o altă contestație și recursul în casație care au fost și ele respinse de către instanță.
Cea mai recentă încercare de a ieși din închisoare a avu loc pe 25 mai, atunci când acesta a făcut o altă contestație cu privire la executarea pedepsei primite de către acesta. Judecătorii de la ICCJ au respins, și de această dată, contestația lui Liviu Dragnea.
„Din păcate, ceea ce a spus domnul Liviu Dragnea s-a auzit foarte prost şi urmează să facă o adresă către Înalta Curte pentru a remedia acest aspect. Din păcate, nu am prea înţeles mare lucru. Dânsul a susţinut, în esenţă, asta a spus, că se află într-o detenţie nelegală”, a declarat atunci Flavia Teodosiu, avocata lui Liviu Dragnea.