Liviu Dragnea refuză să demisioneze şi caută acum soluții pentru a-i face pe puciști să renunțe la revoltă și să revină alături de el.
Primarul sectorului 1, Dan Tudorache, și fostul premier Mihai Tudose au vorbit luni public despre scrisoarea prin care i se cere demisia liderului PSD, Liviu Dragnea.
Potrivit lui Tudorache, care este și președintele PSD Sector 1, scrisoarea anti-Dragnea există și urmează să fie făcută publică după ce va fi semnată de cel puțin jumătate plus unu dintre membrii CEX, structură care, potrivit acestuia, numără 61 de persoane.
Tudorache a mai spus, în studioul Antenei 3, că, cel mai probabil, CEX va avea loc după referendumul pentru revizuirea Constituției, adică undeva la jumătatea lunii octombrie. În opinia sa, mișcarea anti-Dragnea din interiorul PSD este una democratică.
Vineri, scrisoarea inițiată de Paul Stănescu și Niculae Bădălău ar fi fost semnată de circa 15-20 de președinți de organizații județene și de sector, potrivit surselor G4Media.ro. Pe lângă semnăturile strânse deja, ar mai exista și alți președinți dispuși să susțină demersul, numai că aceștia ar fi lideri interimari de filială, care pot fi oricând schimbați din funcție de Liviu Dragnea.
Pe de altă parte, informația că Liviu Dragnea ar fi spus că e dispus să plece de la șefia partidului dacă i-o cer 30 de șefi de organizații e falsă, potrivit surselor G4Media.ro. Dimpotrivă, Liviu Dragnea caută acum soluții pentru a-i face pe puciști să renunțe la revoltă și să revină alături de el.