Conform deciziei oficialilor Comisiei Europene, peste 170 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională sunt alocați pentru prima fază a proiectului Liniei 5 de metrou. Decizia vizează eşalonarea proiectului în două faze, prima fiind inclusă în perioada de programare 2007-2013, iar cea de-a doua urmând să fie finanţată în perioada de programare 2014-2020.
„Construcţia Liniei 5 de metrou este un proiect de mare importanţă pentru locuitorii Bucureştiului deoarece va reduce timpul de călătorie între cartierul Drumul Taberei şi zona Eroilor cu aproape 20 de minute. Se estimează că mai mult de jumătate dintre cei 335 de mii de locuitori din Drumul Taberei și zonele adiacente vor folosi viitoarea linie de metrou. Totodată, se aşteaptă ca această linie să ducă la descongestionarea traficului rutier în zona de Linia 5 de metrou va avea o lungime totală de 6,7 km, 10 staţii şi un depou situat la stația Valea Ialomiţei. Data estimată pentru finalizarea întregului proiect este 31 decembrie 2017”, a declarat Comisarul European pentru Politică Regională Corina Crețu. Ca urmare a deciziei Comisiei Europene, prima fază a proiectului are o valoare eligibilă de aproape 200 de milioane de euro, din care aproximativ 170 de milioane reprezintă cofinanţarea din partea Uniunii Europene, prin Fondul european de dezvoltare regională. Valoarea totală a proiectului este de peste 480 de milioane de euro.
Proiectul major face parte din Programul Operațional ,,Transport", Axa prioritară 2 „Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii naționale de transport în scopul dezvoltării unui sistem de transport durabil”.
Când va fi gata metroul Eroilor-Drumul Taberei
12 iulie 2016, 14:13
Ultima modificare în 12 iulie 2016, 15:49
Comisia Europeană a aprobat fazarea proiectului Magistralei 5 de Metrou Drumul Taberei - Eroilor, respectiv stabilirea finanțării proiectului în exercitiul financiar 2007-2013 și bugetul pentru perioada 2014-2020. La finalul mandatului, fostul ministru al Transporturilor, Dan Costescu anunța că proiectul se termină în prima jumătate a anului viitor, dar Comisia Europeană a precizat că lucrările se finalizează la 31 dcembrie 2017.
Etichete: Comisia Europeană,
eroilor-drumul taberei,
lucrari,
metrou
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook