Ministrul Muncii, Marius Budăi este de părere că salariul minim ar trebui să crească cât mai repede în contextul în care sunt persoane care nu pot trăi din atât de puțini bani, având în vedere creșterile fără precedent ale prețurilor la alimente, carburanți, dar și la utilități.
Pe de altă parte, ministrul nu poate să dea o dată exactă la care majorarea salariului ar putea avea loc. Totodată, el nu a putut preciza nici măcar cu ce procent ar urma să crească veniturile angajaților.
Totuși, Marius Budăi susține că există în acest moment discuții cu Comisia Europeană în acest sens, adăugând că mediul de afaceri trebuie să acorde o atenție sporită angajaților săi. Acesta susține că angajații trebuie să fie respectați, iar acest lucru va avea un impact și asupra muncii lor.
Când ar putea fi majorat salariul minim
„Avem discuții la Comisia Europeană despre directiva salariului minim, dar este clar ceea ce le-a spus premierul ieri oamenilor de afaceri și spun și eu din 2019, când am mai fost ministru, anume ca mediul de afaceri să fie mai atent, să se aplece cu un pic mai mult respect asupra angajaților lor, pentru că atunci când salariații se vor simți respectați, și rezultat muncii lor va fi altul”, a declarat Budăi, la Antena 3.
Menționăm faptul că, la începutul lunii aprilie, ministrul Muncii declara că sunt discuții cu privire la majorarea salariului minim cu 200 de lei. Tot atunci, el a mai precizat că Guvernul trebuie să aibă grijă în special de categoriile vulnerabile.
Ce spune ministrul Muncii
„Traversam o perioada grea. Dupa o criza sanitara s-a suprapus o criza economica, după care o criză de securitate la granita noastră, care adâncește criza economică. Grija principala a oricărui Guvern ar trebui sa fie categoriile vulnerabile”, a spus acesta.
Amintim că tot în acea perioadă și Nicolas Schmit, comisarul european pentru Muncă şi Drepturi Sociale, a vorbit despre situația salariilor din România, dar și despre legătura lor cu pensiile.
Potrivit acestuia, în momentul în care salariile sunt mici, pensiile vor fi și ele în aceeași situație.
„În mod normal, sistemul de pensii reflectă şi situaţia economică, nivelul salariilor. Atunci când ai salarii mici, ai şi pensii mici. Cred că acest lucru trebuie analizat în contextul mai larg al economiei şi în contextul mai larg al salariilor.
Din ce ştiu eu, sunt pensii în România care sunt foarte mici şi care nu împiedică oamenii să fie în risc de sărăcie”, declara comisarul UE Nicolas Smith.