Victoria de duminică seara obținută de naționala de fotbal a României în fața Andorrei poate avea consecințe nebănuite la începutul acestei campanii de calificare pentru tricolori. Dacă încheie pe primul loc în această grupă, România poate ajunge nesperat în una dintre primele două urne valorice pentru tragerea la sorți a grupelor Euro 2024. Care sunt avantajele, în rândurile următoare.
Naționala de fotbal e cu gândul la primele două urne valorice
Edward Iordănescu și staff-ul naționalei de fotbal este la ora calculelor după victoria tricolorilor obținută în fața jucătorilor din Andorra. Succesul de duminică seară i-au adus pe tricolori în postura de lideri ai Grupei I. Fotbaliștii noștri au reușit să obțină poziția de lideri în grupă, după ce Elveția s-a încurcat cu Belarus. Dacă reușește să se mențină pe această poziție până la finalul preliminariilor, naționala de fotbal a României are mari șanse să obțină punctajul necesar intrării în una dintre primele două urne valorice.
La Euro 2024 participă 24 de prime reprezentative. În acest moment, doar patru dintre ele și-au acontat prezența la turneul final. Ele sunt Germania, ca țară gazdă, Portugalia, Belgia și Franța. Trebuie spus că trei locuri dintre celelalte 20 vor fi ocupate în urma play-off-ului din primăvara lui 2024 cu echipele din UEFA Nations League.
În acest moment, România este în postura de a intra în urna 1 sau urna 2. Realistic vorbind, tricolorii au șanse să prindă mai degrabă urna a doua, chiar dacă vor termina grupape primul loc.
Iată cum arată clasamentul primelor clasate, cu mențiunea că toate echipele vor avea la final un total de opt meciuri. Nu se pun rezultatele cu ultima clasată în grupele de 6 echipe.
1. Portugalia 18 puncte/6 jocuri, 2. Franța 18/6, 3. Belgia 16/6 , 4. Turcia 16/7, 5. Spania 15/6, 6. Anglia 13/5, 7. Albania 13/6, 8. Ungaria 13/5, 9. Slovenia 10/5, 10. România 10/6
În acest moment, România se află în urna 3 la tragerea la sorți pentru Euro 2024, conform clasamentului din prezent.
Tricolorii vor prinde sigur urna 2 dacă bate Elveția și câștigă grupa I din preliminariile pentru Euro 2024.
Pentru a evita urna 4, România ar trebui să nu fie între cel mai slab clasate echipe clasate pe locul 2.
În acest moment, România este pe locul 6 în clasamentul echipelor de pe locul 2, cu 9 puncte. Pentru că scădem cele 3 puncte contra Andorrei. Astfel că la acest moment suntem în urna 3.
Urna a doua este accesibilă
Pare totuși greu de crezut că putem trece peste Țările de Jos sau Spania, care sunt în fața noastră. Dar putem visa să recuperăm față de Serbia, Danemarca sau Turcia.
Astfel, calculele ne-ar da șanse reale pentru urna 3. Dar sunt argumente să visăm chiar și la urna 2. Nu din postura de cel mai bun loc 2, însă, postură în care pare foarte greu de ajuns. Ci mai degrabă în calitate de câștigătoare de grupă. Ceea ce ne-ar asigura automat cel puțin urna 2.
Matematic nu este imposibil să prindem nici prima urnă. România are doar două puncte sub Elveția, cu 4 meciuri rămase de disputat pentru fiecare. Cum partida Elveției din Israel a fost amânată, “tricolorii” vor termina luna octombrie ca lideri în grupa I dacă obțin victorii cu Belarus și Andorra. Și, desigur, își poate asigura acest loc 1 cu victorii și în noiembrie, când vom înfrunta Israel, probabil pe teren neutru, și Elveția la București.
Deci, cu victorii în ultimele 4 meciuri din grupă, România ar fi sigură de urna a 2-a la tragerea la sorți a grupelor pentru Euro 2024, pe 2 decembrie. Dacă obține victorii pe linie, România prinde loc în acest clasament în locul Elveției. Și ar ajunge la 18 puncte după 8 meciuri.