În anul 2020, românii vor avea 15 zile libere legale, sărbătorile pascale urmând să aibă loc pe 19 și 20 aprilie, potrivit Codului Muncii. Vor fi în total 15 zile libere legale, din care 11 sunt în timpul săptămânii. Și ziua de 1 martie ar putea deveni zi liberă, ținând cont că Mărţişorul a fost acceptat pentru a fi inclus în lista reprezentantivă UNESCO a patrimoniului imaterial al umanităţii.
„Sărbătoarea populară a Mărţişorului marchează începutul anului agricol, odată cu sosirea primăverii, şi este asociată unor obiceiuri străvechi din aria carpato-balcanică întâlnite la români”, se arată într-un proiect legislativ inițiat la Senat.
În plus, Ministerul Muncii va acorda alte două zile libere legale pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.
Alte minivacanțe în 2020, luând în considerare și zilele de weekend: în ianuarie, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române (3 zile), în aprilie, de Paști (4 zile), de 1 Mai (3 zile), de 1 iunie (3 zile), de Rusalii (3 zile), de Sfântul Andrei și 1 Decembrie (4 zile) și Crăciunul (3 zile).
Zile libere 2020. Sărbători legale
17 aprilie – vineri – Vinerea Mare ( minivacanță de 4 zile)
19 aprilie – duminică – Paște (ortodox)
20 aprilie – luni – A doua zi de Paște (ortodox)
1 mai – vineri – Ziua Muncii ( minivacanță de 3 zile)
1 iunie – luni – Ziua Copilului ( minivacanță de 3 zile)
7 iunie – duminică – Rusalii ( minivacanță de 3 zile)
8 iunie – luni – A doua zi de Rusalii
15 august – sâmbătă – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie – luni – Sfântul Andrei ( minivacanță de 4 zile )
1 decembrie – marţi – Ziua Marii Uniri
25 decembrie – vineri – Crăciun ( minivacanță de 3 zile)
26 decembrie – sâmbătă – A doua zi de Crăciun
Sărbătorile legale în România sunt zilele declarate prin lege ca fiind nelucrătoare, altele decât zilele de week-end.
În zilele de sărbătoare legală nu se lucrează, cu excepția unităților sanitare și a celor de alimentație publică, precum și a unităților în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită procesului de producție sau specificului activității, transmite RTV. Salariații care lucrează în astfel de unități au dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător, acordat în următoarele 30 de zile.