Recalcularea pensiilor. Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a făcut un anunț extrem de important, în condițiile în care milioane de români așteaptă cu sufletul la gură să primească pensiile majorate în luna septembrie. Iată despre ce este vorba.
Pensionarii din România așteaptă cu mare interes recalcularea pensiilor, confruntându-se cu creșterea costurilor de trai. Recalculările vor începe din vara acestui an, iar majorările de pensii vor fi plătite începând cu luna septembrie. O primă majorare a pensiilor a fost deja implementată începând cu 1 ianuarie.
Obligațiile cetățenilor privind recalcularea pensiilor
Marius Budăi a adus clarificări pentru toți pensionarii. Fostul ministru al Muncii a vorbit despre obligațiile cetățenilor în legătură cu dosarul pentru recalcularea pensiilor, precum și despre evoluția acestui proces. De asemenea, a explicat că între lunile mai și august, pensionarii vor primi deciziile de recalculare.
„Este un demers extrem de important în logica a ceea ce înseamnă recalcularea pensiilor pentru că nu se putea achiziționa partea finală a soft-ului până nu aveam normele metodologice. Erau acele prevederi care făceau posibilă achiziționarea soft-ului, pentru a știi exact care sunt calculele finale, cum se efectuează acele calcule. Cu exemple clare explică cum se aplică legea, în cazul nostru Legea Pensiilor din România. Din câte știu de la colegi este în grafic. Dosarele sunt introduse în format electronic.
La 1 septembrie toate pensiile recalculate vor fi și plătite, odată cu plata pensiilor pe luna septembrie. Pentru că în România pensiile se plătesc lună de lună. Nu e ca la salariu. La pensii este lună de lună.
În măsură ce deciziile vor fi gata și tipărite le vom trimite către cetățeni, pentru a nu aglomera luna septembrie, astfel încât să putem în luna septembrie să avem capacitatea de a face plățile. Nu vor primii deciziile toți odată, dar toți vor primi deciziile de recalculare în intervalul mai august, urmând ca în luna septembrie toți să primească pensia cu noua valoare.
Haideți să fim foarte clari și foarte expliciți pentru a informa, pentru că acesta este rolul, trebuie să informăm corect. Dinamica activității pensiei spune foarte clar că dacă după data de ieșire la pensie tu ai mai lucrat să zicem, un an de zile, tu poți oricând să îți recalculezi dreptul la pensie cu noua constituție realizată. Dacă ne dăm seama că la momentul depunerii dosarului de pensie nu am depus o adeverință, putem oricând să completăm o cerere și să ne recalculăm acest drept. Deci este până la urmă o dinamică permanentă”, a explicat acesta la România TV.
Pensia minimă va fi majorată cu 700 de lei
Amintim că Marius Budăi a oferit, de asemenea, detalii despre cum vor beneficia milioane de români de o creștere a pensiei minime cu 700 de lei. Potrivit declarațiilor actualului ministrului al Muncii, Simona Bucura Oprescu, nivelul pensiei minime va fi majorat cu 700 de lei. De exemplu, persoanele care au avut un salariu minim pe economie și au muncit timp de 35 de ani vor înregistra o creștere a pensiei de peste 80%. Astfel vor ajunge de la 1.281 de lei la 1.900 de lei.
Fostul ministru al Muncii a detaliat procedura pentru majorarea pensiilor. Acesta a evidențiat diferențierea între cei care primesc indemnizație socială și pensie minimă, așa cum este cunoscută în comunicarea publică, și care au un stagiu minim de cotizare de 15 ani, și cei care au lucrat cu un stagiu complet de cotizare de 35 de ani, nu doar cei care au avut salariul minim.
El a examinat personal peste 10.000 de dosare, având în vedere această perspectivă, deoarece mulți cetățeni afirmă că au lucrat timp de 30-35 de ani și primesc o pensie minimă. O parte dintre acești ani sunt cu jumătate de normă la salariul minim sau chiar cu contribuții reduse. Aceste aspecte ar trebui să fie luate în considerare la calculul pensiilor. Mai multe puteți citi aici.