Când vin pensiile în luna aprilie

Când vin pensiile în luna aprilie. Poșta Română a demarat distribuirea pensiilor pentru luna aprilie 2025, iar pensionarii cu venituri mici au început să primească ajutorul guvernamental de 400 de lei, acordat ca sprijin pentru sărbătorile de Paște. În plus, Poșta Română va efectua plățile anticipat, înainte de Paște, pentru alocațiile, indemnizațiile și alte ajutoare sociale.

Guvernul va acorda în 2025 un sprijin financiar de 800 de lei, împărțit în două tranșe egale, pentru pensionarii cu venituri mici. Aproximativ 2,5 milioane de români, care au pensii de până la 2.574 de lei (echivalentul salariului minim pe economie net), vor beneficia de acest ajutor. Prima tranșă va fi oferită în luna aprilie, iar a doua tranșă va fi acordată în a doua jumătate a anului.

Distribuirea pensiilor nu va fi afectată de sărbătorile Pascale

Valentin Ștefan, directorul Poștei Române, a declarat că distribuirea pensiilor nu este afectată de sărbătorile din aprilie și că livrarea acestora se face conform graficului. Începând cu 1 aprilie, Poșta Română a început livrarea pensiilor și va finaliza procesul până pe 15 aprilie, respectând cele 10 zile lucrătoare necesare.

De asemenea, au început și livrările ajutoarelor de Paște, respectiv sprijinul de 400 de lei pentru persoanele vulnerabile.

„Contractul pe care Poșta Română îl are cu Casa de Pensii nu este impactat absolut deloc de sărbătorile din luna aprilie. Distribuirea de pensii este conform graficului. Am început deja pe data de 1 aprilie să livrăm pensiile tuturor românilor și, cu siguranță, vom termina până la data de 15 aprilie. Cele 10 zile lucrătoare de care noi, Poșta Română, avem nevoie pentru distribuirea pensiilor vor fi respectate întocmai.

De asemenea, am început să livrăm inclusiv ajutorul de Paște, sprijinul de 400 de lei pentru persoanele vulnerabile.”, a declarat acesta pentru Digi24.

Valentin Ștefan, Director General Poșta Română
Valentin Ștefan (SURSA FOTO: Poșta Română)

Valentin Ștefan a menționat că există o convenție cu Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) și, datorită sărbătorilor de Paște, s-a decis devansarea plății unor ajutoare sociale, inclusiv alocațiile pentru copii, indemnizațiile, ajutorul de șomaj și alte tipuri de ajutoare livrate de Poșta Română.

„Avem o convenție cu Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) și, datorită sărbătorilor de Paște, am hotărât devansarea achitării unor ajutoare sociale, iar aici vorbim despre alocații pentru copii, indemnizații, ajutorul de șomaj sau alte tipuri de ajutoare pe care Poșta Română le livrează”, a conchis el.

Potrivit ANPIS, alocația de stat pentru copii, indemnizația de creștere a copilului și stimulentul de inserție vor fi virate în cont bancar, ca de obicei, în data de 8 aprilie.

Ce se întâmplă cu ajutoarele pentru alimente

Pensionarii cu venituri mici nu vor primi un sprijin financiar suplimentar de Paște, în ciuda așteptărilor legate de ajutoare importante. Autoritățile au anunțat că ajutoarele pentru alimente de 125 de lei, promise pentru luna aprilie, nu vor fi virate pe carduri și nu există o dată precisă pentru momentul în care aceste sume vor deveni disponibile. Aceste explicații oficiale vin într-un context în care pensionarii se confruntă cu dificultăți financiare considerabile.

Pensionarii cu pensii mai mici de 2.200 de lei ar fi trebuit să primească un ajutor de 125 de lei pentru alimente în luna aprilie. Cu toate acestea, această sumă nu va ajunge în conturile lor. Potrivit unor surse guvernamentale, prima încărcare a cardurilor ar putea avea loc abia în vara acestui an, cel mai probabil în lunile iunie sau iulie. Mai multe puteți citi aici.