Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), a oferit explicații privind deciziile de recalculare a pensiilor. Ce se va întâmpla cu pensionarii care nu le-au primit până acum?
Când vor primi toți pensionarii deciziile de recalculare?
Daniel Baciu a afirmat că, până în prezent, peste 104.000 de români au fost în audiență. Șeful CNPP a dezvăluit, de asemenea, că urmează să fie trimise încă 170.000 de decizii de recalculare către pensionarii care nu le-au primit până acum.
„Mai avem acel număr de decizii care nu au fost trimise și pe care trebuie să le trimitem. Când închidem acest proces ajungem la 180.000. Practic ar trebui sa inchidem toate pensiile in plata”, a declarat el la Realitatea Plus.
Potrivit lui Daniel Baciu, colegii săi au acordat un număr de 140.000 de audiențe pentru clarificările referitoare la deciziile de recalculare. Dintre acestea, 9.400 de decizii urmează să fie revizuite. Mai exact, este vorba despre deciziile pe care colegii săi nu le-au trimis inițial către Poșta Română. Aceste dosare au un grad de complexitate mai mare, având în vedere că au fost supuse mai multor recalculări.
„Colegii mei acordat un număr de 140.000 de audiențe pentru clarificările acestor decizii de recalculare. Din acest 140.000 avem un număr de 9.400 de decizii cafe urmează să fie revizuite. Este vorba de deciziile care colegii mei din start ei nu le-au dat către compania națională Poștă Română. Sunt dosare cu un grad de complexitate mai mare, fie au avut mai multe recalculări”, a spus acesta.
Întrebat dacă colegii săi nu le-au aprobat, observând că există anumite aspecte care necesită o atenție mai mare în analiza deciziilor, șeful CNPP a spus:
„Exact. Aceste 170.000 sunt exact aceste decizii. Dacă nu vom reuși să le finalizăm pe toate vor primi și în noiembrie retroactiv de la dată de 1 septembrie”.
Noul program de creșteri a pensiilor
Amintim că săptămâna trecută, șeful CNPP a abordat, de asemenea, subiectul noului program de majorare a pensiilor, subliniind că, începând cu luna octombrie, nicio pensie care este mai mică de 3.000 de lei nu va fi impozitată.
„Acele decizii pe care le-am anunțat că nu au fost deja trimise de către noi pentru că au fost niște motive obiective și am spus care sunt acelea, vom începe probabil ca de marți-miercuri să emitem deja acele decizii. Este vorba despre 170.000 de decizii pe care nu le-am trimis”, a spus el, potrivit realitatea.net.
Șeful Casei Naționale de Pensii Publice a menționat, de asemenea, numărul românilor care ar putea beneficia suplimentar în urma micii recalculări. Daniel Baciu a explicat că se estimează că până la 1 milion de pensionari, care au activat în anumite sectoare economice unde au primit sporuri cu caracter nepermanent, ar putea fi afectați.
El a subliniat că cel mai semnificativ spor este acordul global, care poate conduce la o majorare mai mare a pensiei, în special dacă a fost oferit pe o perioadă extinsă. Baciu a adăugat că celelalte sporuri, cum ar fi orele suplimentare, al 13-lea salariu, primele și premiile anuale, nu au un impact semnificativ asupra calculului pensiei, deoarece au fost acordate într-un mod sporadic.